Prin arhivele CANCAN.RO, acolo unde istoria mondenă doarme între CD-uri arse și amintiri cu refren, a ieșit la lumină o fotografie care explică multe și nu rezolvă nimic: Marius Moga și Iulia Vântur, acum vreo 20 de ani, pe vremea când viața era simplă, dragostea era la început, iar India era doar o țară pe hartă, nu un destin spiritual cu sari, yoga și Salman Khan la braț.
CANCAN.RO a dat peste imaginea asta rătăcită prin sertarele cu discuri românești – genul de poză care miroase a început de an 2000, a optimism nejustificat și a relații care pornesc cu zâmbet larg și se termină cu „hai să rămânem prieteni”. În fotografie, Iulia Vântur zâmbește fericită, din categoria zâmbetelor curate, de debut de relație, când totul e roz și nimeni nu știe ce-l așteaptă. Pe atunci, Iulia nu mânca curry, nu medita la răsărit și nu știa ce e karma. Râdea. Mult. Și iubea un Marius Moga aflat clar în perioada „copil genial, dar neliniștit”, dovadă fiind limba scoasă la cameră. De ce? Nu știm. Probabil așa era el: ghiduș, zvăpăiat, cu mintea în studio și cu reflexe de copil care face grimase când vede blitzul.

Privind poza cu ochii de azi, e imposibil să nu te gândești la ironia cosmică a lucrurilor. Ea, viitoarea regină neoficială a Bollywoodului, el, Mozartul beat-urilor autohtone. În cadru, dinamica e clară. Moga pare copilul care face prostii la masă, iar Vântur – femeia care zâmbește indulgent, genul „lasă-l, e talentat, ce să-i fac? ”. Nu e de mirare că n-au rezistat. Nu pentru că n-ar fi fost dragoste, ci pentru că un copil zvăpăiat și o mamă grijulie nu fac casă bună pe termen lung, oricâte hituri și prezentări TV ar exista. Poate că Moga simțea, undeva, în ADN-ul lui muzical, că Iulia va ajunge cândva prea mare pentru joaca asta și a vrut să lase în istorie dovada: limba scoasă, pentru posteritate.
Astăzi, când ne uităm la imagine, e greu să nu vezi în ea o lecție de destin pur românesc. Iulia Vântur a plecat spre o viață care pare scrisă de un scenarist indian cu prea mult timp liber, iar Marius Moga a rămas să producă hituri și să demonstreze că talentul nu ține loc de stabilitate emoțională. Poza însă a rămas. Ca dovada că înainte de yoga, maharajahi și Bollywood, a existat o vreme când totul era simplu: un zâmbet, o limbă scoasă și o iubire care n-avea nevoie de subtitrări.