Război total între vecini, într-un bloc din Capitală! Ce au surprins camerele de pe palier i-a uimit până și pe judecători

Un bloc din Sectorul 6 a ajuns teren de război pentru doi vecini care nu mai comunică decât prin plângeri, filmări și acuzații greu de imaginat. Femeia susține că bărbatul îi lasă lumânări la ușă, îi face gesturi obscene și îi murdărește clanța cu lichide. Cazul a ajuns în fața judecătorilor, cu imagini de pe palier și inclusiv acuzații de agresiune. Numai că, atunci când filmările au fost vizionate, a ieșit la iveală un detaliu care schimbă complet perspectiva!

CANCAN.RO vă prezintă culisele unui război de scară de bloc în care liniștea pare să fi devenit un lux, iar plângerile la Poliție, ordinele de protecție și filmările au ajuns ”armele” preferate dintre doi vecini, ambii proprietari.

Femeia s-a adresat Judecătoriei Sectorului 6 și a cerut ca bărbatul să fie obligat să păstreze o distanță de cel puțin 150 de metri față de ea, timp de șase luni. A solicitat, de asemenea, ca acesta să nu o mai contacteze sub nicio formă, nici telefonic, nici prin e-mail sau corespondență.

Potrivit celor susținute de avocatul său, bărbatul ar fi fost cel care a început scandalul dintr-o frustrare, pentru că nu ar fi fost votat de către aceasta într-o funcție din cadrul asociației de proprietari.

De aici, conflictul ar fi coborât rapid din zona ședințelor de bloc direct pe palier. Reclamanta a afirmat că găsește lumânări puse în dreptul ușii sale, că vecinul îi face gesturi obscene și că intrarea în apartament ar fi fost murdărită în repetate rânduri.

„Reclamanta găseşte mereu uşa murdărită de saliva acestuia”, a arătat avocatul femeii.

Aceasta a mai susținut că ar fi fost bruscată și prinsă de mână pe scara blocului. Incidentul nu ar fi lăsat însă urme vizibile, motiv pentru care femeia nu a prezentat un certificat medico-legal. Apărarea sa a precizat că reclamanta nu știa că se putea prezenta la IML chiar și în lipsa unor leziuni evidente.

În fața judecătorului au fost aduse fotografii și mai multe înregistrări video, stocate pe un stick. Imaginile au fost vizionate chiar în sala de judecată. Surpriza a apărut însă după analizarea filmărilor. Instanța a constatat că bărbatul avea, într-adevăr, o atitudine provocatoare și folosea gesturi obscene în relația cu vecina sa: „Pârâtul are într-adevăr o atitudine șicanatorie față de reclamantă”, a reținut judecătorul.

Victime prin rotație, plângeri la dublu și pace zero!

Totuși, probele nu arătau cine pusese lumânările la ușă sau cine murdărise intrarea în apartament. Potrivit instanței, autorul putea fi și o altă persoană.

În timpul procesului a ieșit la iveală faptul că vecina-reclamantă a fost și ea… agresoare! Nu era prima oară când cei doi vecini cereau intervenția instanței. Anterior, bărbatul solicitase chiar el un ordin de protecție împotriva ei. Practic, acum rolurile se inversase.

Și atunci, ca și acum, judecătorii au respins cererile privind ordinele de proetcție, chiar dacă ambele părți depuseseră plângeri penale una împotriva celeilalte. Instanța a constatat că neînțelegerile dintre cei doi datează încă din 2023 și că fiecare ar contribui, într-o anumită măsură, la întreținerea conflictului.

„Relația dintre părți este tensionată din pricina ambelor părți, care contribuie la întreținerea stării de fapt prin diverse șicane”, se arată în concluzia instanței. Care a apreciat că, deși scandalurile dintre vecini sunt evidente, nu s-a demonstrat existența vreunui pericol. Nici procurorul prezent la proces nu a considerat că sunt îndeplinite condițiile pentru emiterea unui ordin de protecție.

Așadar, ”scorul” între cei doi vecini rămâne egal, nervii întinși la maximum, iar scandalul intră oficial în prelungiri.

NU RATA: Vicepremierul Dragoș Anastasiu, “coşmarul” vecinilor din Dorobanţi: i-a TERORIZAT, dar n-a scăpat! Milionarul Sorin „Mațe” l-a evacuat!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Sorina Săcărin, fetița din Baia de Aramă, după ce a fost adoptată de o familie din SUA! E total schimbată acum
GALERIE FOTO. HOT! Anna, actrița care face ravagii
Prosport.ro
GALERIE FOTO. HOT! Anna, actrița care face ravagii
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce meserie avea Irinel Columbeanu în comunism. Puțini știu ce făcea înainte să devină celebru: „Mistrețu studia”
Click.ro
Ce meserie avea Irinel Columbeanu în comunism. Puțini știu ce făcea înainte să devină celebru: „Mistrețu studia”
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
Digi 24
Telenovela de la Casa Albă: Idila dintre o aliată a lui Trump și un afacerist turc a declanșat o luptă aprigă pentru avere și influență
NATO 3.0, un pariu periculos: planul administrației Trump riscă să dărâme cei doi piloni fundamentali care protejează Europa
Digi24
NATO 3.0, un pariu periculos: planul administrației Trump riscă să dărâme cei doi piloni fundamentali care protejează Europa
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Honda CR-V din 2017, un SUV diesel la sub 9.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Apple arată cum poate fi reparat iPhone Duo. Ce trebuie să știi
go4it.ro
Apple arată cum poate fi reparat iPhone Duo. Ce trebuie să știi
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Descoperire macabră în Neamț: A vrut să-și curețe fântâna, dar a dat peste un schelet uman. Cine ar putea fi mortul din puț
Gandul.ro
Descoperire macabră în Neamț: A vrut să-și curețe fântâna, dar a dat peste un schelet uman. Cine ar putea fi mortul din puț
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util