Fiul actriței Halle Berry și al fostului său soț, Olivier Martinez, ar dori să depună mărturie în instanță, în cadrul procesului privind custodia sa. Actorul francez susține că băiatul de 13 ani vrea să povestească ce s-a întâmplat în timpul unui presupus incident violent, în care mama sa este acuzată că l-ar fi agresat fizic.
Olivier Martinez, în vârstă de 60 de ani, a depus noi documente în instanță, în care afirmă că fiul său, Maceo, dorește să fie ascultat de judecător și să își prezinte propria versiune asupra evenimentelor din 26 septembrie.
Potrivit People, actorul susține că adolescentul ar vrea să vorbească atât despre presupusul incident, cât și despre preferințele sale în privința custodiei.
Fiul lui Halle Berry ar vrea să fie ascultat de judecător
În declarația depusă la dosar, Martinez a explicat de ce consideră important ca băiatul să aibă posibilitatea de a vorbi direct cu instanța.
„Ar trebui să aibă ocazia să fie ascultat în legătură cu ceea ce a trăit în acea noapte. Dacă i se va interzice să se adreseze instanței în privința acestor acuzații, mă tem că va fi descurajat să mai semnaleze probleme sau posibile abuzuri în viitor”, a afirmat actorul.
Martinez susține că Halle Berry ar putea încerca să împiedice audierea fiului lor.
„Eu sunt părintele care vrea ca adevărul să iasă la iveală. Eu sunt părintele care nu vrea să reducă la tăcere vocea lui Maceo”, a declarat acesta.
Potrivit fostului soț al actriței, adolescentul s-ar teme că declarațiile sale nu vor fi crezute. Martinez afirmă că băiatul i-ar fi povestit că s-a plâns și în trecut unor terapeuți de presupuse comportamente agresive ale mamei sale, dar că îngrijorările i-ar fi fost minimalizate.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fprofimedia-1075581159.jpg)
Halle Berry. Sursa foto: Profimedia
Halle Berry respinge acuzațiile fostului soț
Disputa s-a intensificat la începutul lunii octombrie, când Martinez a solicitat custodia exclusivă a lui Maceo, acuzând-o pe Halle Berry că l-ar fi agresat fizic pe băiat în timpul unui incident petrecut pe 26 septembrie.
Actrița, în vârstă de 60 de ani, a negat categoric acuzațiile.
„Nu l-am abuzat niciodată pe Maceo, nici fizic, nici emoțional și nici în vreun alt mod. Eu însămi sunt o victimă a violenței domestice și ajut victimele violenței domestice. Nu sunt o persoană violentă. Nu i-aș face niciodată rău copilului nostru”, a declarat Berry într-un document depus în instanță pe 5 octombrie.
Avocata sa, Marina Beck, a calificat acuzațiile drept nefondate și înșelătoare, susținând că Berry continuă să lupte pentru interesele fiului său.
Fiica actriței a intervenit în disputa juridică
În apărarea lui Halle Berry a intervenit și fiica sa, Nahla, în vârstă de 18 ani, pe care actrița o are din relația cu Gabriel Aubry.
Într-o declarație depusă la Tribunalul Superior din Los Angeles, tânăra a afirmat că nu a fost niciodată martora unui comportament abuziv din partea mamei sale.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fprofimedia-0583697821.jpg)
Olivier Martinez și Halle Berry. Sursa foto: Profimedia
Tânăra și-a descris mama drept un părinte iubitor, implicat și atent, care poate fi strict atunci când situația o impune.
Halle Berry și Olivier Martinez s-au căsătorit în 2013, s-au despărțit în 2015, iar divorțul lor a fost finalizat în 2023.
CITEȘTE ȘI:
Halle Berry, surprinsă cu fiul ei după ce fostul soț a cerut ordin de restricție împotriva actriței