Alex Gîlcă, mesaj subliminal după ce Raluca Bădulescu i-a jignit soția, în timpul filmărilor Asia Express. Ce îi transmite „reginei regească”

Ce mesaj a transmis Alex Gîlcă după Asia Express

Tensiunile ating cote tot mai ridicate la Asia Express, iar conflictele dintre concurenți nu întârzie să apară. De această dată, Valerie Lungu și Raluca Bădulescu au ajuns la un schimb dur de replici, iar Alex Gîlcă, soțul influenceriței, a reacționat după ce partenera sa a fost jignită. Concurentul a publicat un mesaj pe rețelele sociale care a atras atenția fanilor emisiunii.

Raluca Bădulescu a venit la Asia Express pentru o singură etapă, în rolul de handicap al echipei formate din Maurice Munteanu și Connie Preda, după ce cei doi au fost salvați de la eliminare cu o săptămână în urmă.

Scandal la Asia Express

Cearta dintre Raluca Bădulescu și Valerie Lungu a pornit în timpul unei misiuni, când concurenții trebuiau să consulte instrucțiunile primite și să identifice albumul potrivit pentru a duce proba la bun sfârșit. În timp ce vedeta a vrut să recitească indicațiile, Valerie a considerat că echipa pierde timp prețios și a insistat să treacă la treabă.

Discuția a degenerat rapid, iar cele două și-au adresat cuvinte dure. Valerie i-a reproșat Ralucăi că nu înțelege cerințele, în timp ce aceasta din urmă i-a răspuns pe un ton la fel de tăios. Schimbul de replici a scos la iveală tensiunile acumulate în competiție.

„Trebuia să așteptăm plicul ca să vedem albumul pe care trebuia să-l facem. Aveam o listă. „Ok, putem să avem și noi plicul? Dacă nu știi, stai și așteaptă”, i-a spus Valerie.

„Valerie, dacă mai vociferezi, fă, e beleaua dracu”, a răspuns concurenta.

„Păi dacă nu înțelegi, nu e problema mea”, a fost răspunsul acesteia.

„Fă, să-i spui lu’ mă-ta. Noi nu am crescut în aceeași oală și nu am primit aceleași educații”, a spus Valerie Lungu.

Cum a reacționat Alex Gîlcă

Ulterior, în timpul unui testimonial, Raluca Bădulescu a vorbit și despre Alex Gîlcă, criticându-i calmul și felul în care își gestionează reacțiile.

„Are gradul foarte ridicat de toleranță. Eu nu aș fi putut. faptul că tu ești atât de conținut îmi dă de gândit. Ești periculos. Ăștia care nu zic nimic, sunt cei mai ai d****, de fapt. Nu știu, în puterea asta de a te conține și a ține în tine, zace mare perversitate.”, a spus Raluca despre Alex Gîlcă.

Alex Gîlcă nu a rămas complet indiferent la situația în care a fost implicată Valerie. Concurentul a publicat pe rețelele sociale un videoclip în care apare îmbrăcat într-un palton crem, însoțit de mesajul „Numele meu nu este Patrick.”

Sursa foto: Facebook

Referința pare să trimită la Patrick Bateman, personajul principal din American Psycho, cunoscut pentru comportamentul său violent și pentru crimele comise împotriva unor femei. Asocierea dintre ținută și mesaj a stârnit curiozitatea fanilor, care ar putea interpreta postarea drept o aluzie la ceea ce s-a întâmplat în China.

CITEȘTE ȘI: Pe ce au cheltuit Valerie Lungu și Alex Gîlcă toți banii câștigați la Asia Express

Valerie Lungu, fițe de prințesă ‘made in Chișinău’: „Eu nu duc gunoiul. Alex îl duce. El îmi face plinul, el gătește, el face cumpărăturile.” Care e singurul lucru pe care-l face ea în casă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Prosport.ro
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce ar fi fost Pavel Bartoș dacă nu devenea actor: „Sunt destul de priceput!” Pasiunea pe care o pune în practică acasă
Click.ro
Ce ar fi fost Pavel Bartoș dacă nu devenea actor: „Sunt destul de priceput!” Pasiunea pe care o pune în practică acasă
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
go4it.ro
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Corina Drăgotescu: Șobolanii bătrâni au scăpat din cămara lui Bolojan
Gandul.ro
Corina Drăgotescu: Șobolanii bătrâni au scăpat din cămara lui Bolojan
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...