Atenţionare meteo: cod galben de polei şi vânt! Vezi zonele afectate
în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte, vor fi precipitaţii moderate cantitativ şi se vor cumula local 10...15 l/mp şi pe arii restrânse peste 25 l/mp.
în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte, vor fi precipitaţii moderate cantitativ şi se vor cumula local 10...15 l/mp şi pe arii restrânse peste 25 l/mp.
Premierul Sorin Grindeanu a declarat luni seara, că în opinia sa, continuarea protestelor chiar şi după abrogarea OUG 13, prin care erau modificate codurile penale, reprezintă o miză politică, adăugând că ”poate că unii au fost învăţaţi să vină să guverneze fără alegeri”.
Carmen Harra şi Alina Vidican au dat nas în nas într-un restaurant din Statele Unite, dar nu s-au certat aşa cum ar fi crezut toată lumea, ba chiar Alina şi-a cerut scuze şi i-a transmis că vrea să discute cu dânsa.
Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).
Clienţii clubului LOFT din Capitală au fost martorii unei scene halucinante într-una dintre nopţile trecute. Înspre răsăritul soarelui, la ora 04:00 dimineaţa, cei care au avut ghinionul să treacă pe acolo în acel moment au văzut un bărbat care, fără ruşine, a... urinat în văzul tuturor!
Letiţia de la ”Bravo ai Stil”, concurenta care a fost eliminată încă de la începutul celei de-al doilea sezon, a impresionat juriul până la lacrimi cu povestea ei de dragoste. A lăcrimat şi ea după fostul ei iubit, un italian posesiv, dar se pare că în viaţa de zi cu zi nu mai este atât de afectată. Asta pentru că a plecat din club, în miez de noapte, extrem de bine dispusă, alături de un mascul ”în călduri”. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial siteul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Claudia Pătrăşcanu a avut parte de o noapte albă, dar nu din cauza bebeluşului nou- născut, ci de această dată ,,vinovatul’’ a fost chiar soţul ei, Gabi Bădălău, care a scos-o din casă. La nici o lună după ce a născut, Claudia (ex-Sexxy) a ”spart” clubul!
Concurentul care a întors două scaune la ”Vocea României”, acum câţiva ani, e artist şi pe scenă dar şi în afara ei! Mihail Gheorghe a reuşit performanţa să combine două tipe într-o singură noapte, dar a plecat acasă numai cu una! (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial siteul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Dani Olăroiu, fiul celebrului antrenor de fotbal Cosmin Olăroiu, iubeşte mult la viaţa lui, dar asta îl cam costă! :) Ce e drept, Oli Jr. e un băiat tânăr, devenit de câteva luni şi fără obligaţii, şi pe care banii tatălui său îl ajută să combine diferite ”dive” regulamentar, ”ştiinţific” chiar, cu buchete de flori gigantice şi sesiuni interminabile de shopping la Dubai. Până la urmă, dacă nu îl deranjează pe Olăroiu senior, faptul că Dani e ”plătitor” nu are cum să ne deranjeze nici pe noi! Alte persoane sunt însă deranjate: mai exact prietenii lui Dani (când spunem prieteni, nu ne referim la o relaţie de amiciţie, ci una de-a dreptul de ”frăţie”) şi anume mezinul milionarului Turcu şi Alex, fiul lui Victor Piţurcă. De ce ar fi ei deranjaţi că Dani iubeste veţi înţelege imediat! Pentru că Oli Jr. le iubeşte tocmai... iubitele. Şi nu oricum, ci simultan! (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial siteul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Jan Mocanu, fostul soţ al Ginei Matache, a vorbit despre momentele intime din viaţa lor, printre care şi un incident, că Gina Matache s-ar fi jurat pe mama ei că nu a călcat stramb în relaţia cu el, iar a doua zi aceasta a murit.
Paula Rad, femeia de serviciu de la Operă care a uimit o ţară întreagă la ”Românii au Talent” naşte controverse. Dacă o ţară întreagă au felicitat-o, ”profesioniştii” au ales să o critice. Directorul Operei Din Cluj, unde lucrează femeia, a dat tonul, iar apoi au urmat şi alţii...
Adela Popescu vrea să dea timpul înapoi şi să ajungă din nou la formele de dinainte să fi născut, astfel că astăzi a făcut primul pas ca să revină la silueta iniţială! Vedeta s-a apucat de mişcare fizică organizată, ţinându-şi fanii la curent cu progresele realizate!
Înainte de a da startul la gătit şi a aprinde aragazele, Răzvan Fodor i-a anunţat pe concurenţi că vor avea nişte invitaţi surpriză, care să le dea forţă şi să îi motiveze. ,,Vrem să vă mai aduceţi o dată aminte de ce sunteţi aici şi cât de mult se pot schimba vieţile voastre, după această competiţie‘’, a spus Chef Răzvan.
Bianca Drăguşanu arată senzaţional la aproape jumătate de an de când a născut! Vedeta are un abdomen impecabil, de parcă sarcina nici nu ar fi existat. Totul are însă un preţ, iar partenera de viaţă a lui Victor Slav îl plăteşte cu vârf şi îndesat!
Boy George, solistul trupei "Culture Club", cu care a cunoscut succesul în întreaga lume, a dezvăluit că a fost ameninţat cu moartea şi, din această cauză, a fost nevoit să poarte vestă antiglonţ.
Cei 24 de concurenţi de la MasterChef au avut de ales în faţa unuia dintre juraţi pentru a primi ingredientele care avea să le gătească. Dintre ingredientele favorite ale lui Chef Samuel s-a strecurat şi o specialitate după care francezii se dau în vânt, iar românii dau în râs şi în confuzie.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut dezvăluiri incendiare legate de trecutul său. Putin a povestit că, atunci când era copil, visa să fie "şeful găştilor".
Alexandra Stan e una din cele mai sexy interprete de la noi şi se foloseşte mereu de acest avantaj, fie că este pe scenă, în videoclipuri ori în viaţa de zi cu zi!
Maria Ale şi Tudor Aposteanu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, care pare a fi departe de un final. Cum tânăra este o obişnuită a vieţii de noapte din Capitală şi a cluburilor de lux, ea şi iubitul ei au fost filmaţi de CANCAN.ro, în timp ce plecau de la Loft. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial siteul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Fiicele lui Dinu Patriciu au pierdut războiul cu fratele lor vitreg pe care au vrut să-l dea afară din casă. Judecătorii au decis să respingă cererea făcută de către Ana şi Maria Patriciu, şi au decis că acestea sunt bune de plată. (Toate noutăţile pe PARFUMERIA.RO, oficial site-ul nr. 1 de shopping al vedetelor)
Adela Popescu este o mămică şi o soţie fericită. De când a adus pe lume primul ei copil, pe Alexandru, vedeta i-a dedicat tot timpul, chiar dacă a neglijat unele activităţi pe care le făcea înainte să nască, cum ar fi mişcarea.
Loredana Groza a făcut senzaţie cu ţinutele sale, într-un local din Londra, unde a susţinut un concert. Vedeta a schimbat mai multe ţinute scenice, în stilul ei caracteristic. Nonşalantă şi excentrică, Loredana a cântat şi s-a simţit foarte bine alături de publicul său, care a filmat-o şi fotografiat-o încontinuu.
Vedeta TV Sandra Stoicescu, profesoară la Şcoala de Televiziune ”Intact Media Academy” a găsit o modalitate inedită de a promova instituţia în care predă. Ea s-a filmat şi fotografiat pe pârtia de ski, vedeta fiind începătoare în acest sport de iarnă.
Viorica de la Clejani este foarte stresată din cauza unui inel despre care a aflat că ar fi fals. După ce a mers la doi evaluatori, vedeta a primit două răspunsuri diferite. Soţul ei a încercat să o liniştească, spunându-i că o iubeşte foarte mult, indiferent de valorea inelului.
Lavinia Pârva, iubita lui Ştefan Bănică Jr., a publicat pe contul ei de Instagram un filmuleţ cu ea pe bandă. Cântăreaţa pare să poare tocuri în timp ce face aleargă.
O fetiţă în vârstă de 8 ani din Iaşi a fost atacată de maidanezi în timp ce se întorcea acasă de la şcoală. Fetiţa mânca un sendviş în drumul spre casă, ceea ce s-ar părea că le-a atras atenţia maidanezilor.
Banca Naţională a României a anunţat luni un curs de referinţă de 4,5244 lei/euro, în creştere cu jumătate de ban faţă de nivelul din şedinţa precedentă, în condiţiile în care euro a depăşit pragul de 4,52 lei vineri după-amiază şi s-a menţinut la acest nivel în tranzacţiile de luni.
Chef Patrizia a mărturisit că şi-a dorit copii, dar nu neapărat un soţ, şi ca le-a spus părinţilor că vrea să apeleze la inseminare artificială. Ea spune că tatăl băiatului ei nu l-a căutat niciodată pe acesta
O chinezoaică de 94 de ani practică artele marţiale la această vârstă înaintată! Zhang Hexian a devenit spaima hoţilor, aceştia nemaicălcând pragul casei sale de ani buni.
Costi Ioniţă a făcut furori în lumea muzicală în perioada anilor 2000, când făcea parte din formaţia ”Valahia”. Acela a fost începutul, iar acum se laudă cu o carieră muzicală impresionantă, căci s-a făcut remarcat în industria muzicală de peste Ocean, unde a colaborat cu artişti internaţionali ca Shaggy sau Faydee.
Rapperul de succes Drake, fostul iubit al Rihannei şi actualul partener de viaţă al lui Jennifer Lopez, are o colecţie impresionantă de maşini.
Adam Mwale, tatăl a două gemene africane adoptate de Madonna, Esther şi Stella, s-a declarat şocat de faptul că adopţia este permanentă. El a susţinut pentru Daiy Mail că a crezut că adopţia va fi doar temporară.
Emily Ratajkowski este considerată femeia cu cei mai frumoşi sâni din lume. Tânăra este lipsită de inhibiţii şi îşi etalează de câte ori are ocazia ”dotările”.
Au apărut imaginile de pe camerele de supraveghere care au surprins momentul în care Kim Jong-Nam, fratele liderului nord-coreean, este asasinat în incinta aeroportului din Kuala Lumpur.
Adrian Naidin, violoncelistul care s-a aruncat de la etaj de teama mascaţilor, care pătrunseseră din greşeală în locuinţa sa, a dezvăluit întregul coşmar prin care a trecut.
Gemenii Cristinei Bălan au sindromul Down, iar cântăreaţa a povestit prin ce trece de când a devenit mămică.
Senatorii jurişti au votat în unanimitate, luni, modificarea proiectului de lege de aprobare a OUG 13/2017, abrogată prin OUG 14/2017, în proiect de lege de respingere a acesteia, la propunerea Ministerului Justiţiei. De la Senat, OUG 13 va merge la Camera Deputaţilor, care este forul decizional.
Raluca Bădulescu are o colecţie impresionantă de peruci şi uimeşte mereu prin apariţiile ei la ”Bravo, ai stil”.
Un anunţ postat pe internet care anunţa că actriţa Charlize Theron a murit i-a revoltat pe fanii acesteia. Totul a fost o glumă proastă făcută de cineva, iar starul de la Holywood este bine.
Andreea Mantea a făcut ieri publică o imagine cu o prietenă care seamănă cu ea foarte bine în timp ce se săruta cu partenerul ei de viaţă (vezi AICI fotografia care a creat controverse), iar azi i-a mai surprins pe fani cu o fotografie.
Ai imagini, o filmare sau o informație de senzație? Trimite-ne pontul — poate ajunge pe prima pagină.