Accident cu două mașini și o căruță, la Dragomirești, pe DJ 702B. Două persoane au ajuns la spital

Două mașini și o căruță au fost implicate în accident

Un accident grav s-a petrecut, miercuri dimineață, în județul Dâmbovița. În localitatea Dragomirești, pe DJ 702B, două autoturisme și o căruță  au intrat în coliziune. Impactul a fost violent. Una dintre mașini s-a răsturnat, iar căruța s-a făcut praf și a ajuns într-un șanț. (VEZI ȘI: ACCIDENT FEROVIAR ÎN DÂMBOVIȚA. UN TREN A DERAIAT DUPĂ CE A ACROȘAT UN TIR)

La fața locului au ajuns pompierii și ambulanța. Două persoane au fost rănite și au fost preluate pentru a fi transportate la spital. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și fac cercetări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările evenimentului rutier. Din primele verificări, accidentul s-ar fi produs din cauza nepăstrării distanței în mers.

Restricții de circulație pe Autostrada A1

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri, până la ora 19:00, circulaţia este restricţionată pe sensul către Arad al Autostrăzii A1 Arad – Nădlac, pe tronsoanele kilometrice  550 + 100 de metri – 551 şi 557– 558, din cauza unor lucrări de reparaţie a suprafeţei de rulare,

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza în zona lucrărilor şi să semnalizeze orice intenţie de schimbare a benzii de circulaţie. (CITEȘTE AICI: ÎNCĂ UN ACCIDENT CU MICROBUZ. DOUĂ PERSOANE PRIMESC ÎNGRIJIRI MEDICALE. TRAFIC BLOCAT DE DN72)

Tot miercuri, în intervalul orar 07: 30 – 19:00, pe sensul către Capitală al Autostrăzii  A1 Bucureşti – Piteşti, circulaţia este restricţionată pe prima bandă, pe tronsoanele kilometrice 51 – 49 (Corbii Mari, judeţul  Dâmboviţa), respectiv 45 –44 (Vânătorii Mici, judeţul Giurgiu), pentru a permite efecturea lucrărilor de frezare – asfaltare la suprafaţa de rulare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
Click.ro
Cu cât vinde tenorul-fermier Vlad Miriță un porc de 140 kg, de Crăciun? La ce preț sunt „adidașii” pentru piftie
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Urmașii lui Mihai Șora se luptă pentru moștenire cu văduva filozofului. Ce scrie în „testamentul final”, care aruncă în aer disputa pentru avere
Gandul.ro
Urmașii lui Mihai Șora se luptă pentru moștenire cu văduva filozofului. Ce scrie în „testamentul final”, care aruncă în aer disputa pentru avere
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani