Home » Trending » Accident mortal pe A1. Un tânăr a murit pe loc, după ce două camioane au intrat în coliziune

Accident mortal pe A1. Un tânăr a murit pe loc, după ce două camioane au intrat în coliziune

De: Elena Nica 02/06/2021 | 10:38

Accident mortal în această dimineață pe A1. Un tânăr a murit pe loc după impactul între două camioane. Coliziune a fost extrem de violentă, iar bucăți din cele două vehicule s-au împrăștiat pe șosea. Traficul a fost blocat.

Accidentul rutier s-a produs pe A1 București – Pitești, la km 21, pe sensul de mers spre capitală. În impact au fost implicate două autovehicule de tonaj mare. La fața locului s-au deplasat pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

Aceștia au găsit două victime, una dintre ele în stare de inconștiență. Este vorba despre un pasager care se afla într-unul dintre camioane. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a fost preluat de echipajele SAJ și SMURD care au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, a fost declarat decesul.

Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale și unui conducător auto.
Din cauza accidentului traficul a fost blocat și s-au format cozi. Polițiștii continuă cercetările pentru ucidere din culpă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars
Parteneri
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Cum juca Alexandru Arșinel table ore întregi cu Ion Țiriac! Dezvăluiri fabuloase: `Era ahtiat`
Cum juca Alexandru Arșinel table ore întregi cu Ion Țiriac! Dezvăluiri fabuloase: `Era ahtiat`
Cea mai frumoasă Dacia din toate timpurile nu este desenată de români: Speeder coupe sport
Cea mai frumoasă Dacia din toate timpurile nu este desenată de români: Speeder coupe sport
Impactul COVID asupra creierului. Analiza pe care trebuie să o faci dacă simptomele neurologice persistă
Impactul COVID asupra creierului. Analiza pe care trebuie să o faci dacă simptomele neurologice persistă
Dr. Adrian Marinescu: Românii care trebuie doar să ciocnească, fără să bea alcool. Boala silențioasă a ficatului
Dr. Adrian Marinescu: Românii care trebuie doar să ciocnească, fără să bea alcool. Boala silențioasă...
O rețea DIN UMBRĂ! Un atac MASIV al Rusiei asupra Europei a fost...
O rețea DIN UMBRĂ! Un atac MASIV al Rusiei asupra Europei a fost...
CUTREMUR FINANCIAR în România! Se întâmplă de la 1 octombrie. BNR a anunţat fix acum
CUTREMUR FINANCIAR în România! Se întâmplă de la 1 octombrie. BNR a anunţat fix acum
Surpriză! Cine este şoferiţa beată-mangă care a coborât în chiloţi din maşină
Surpriză! Cine este şoferiţa beată-mangă care a coborât în chiloţi din maşină
BANCUL ZILEI: Ion este obligat să facă amor sălbatic: Măi, Marie, știi tu ce efort presupune o partidă de sex?
BANCUL ZILEI: Ion este obligat să facă amor sălbatic: Măi, Marie, știi tu ce efort...
Mulți au observat că fiul Vlăduței Lupău seamănă cu băiețelul lui Culiță! Ce i-a spus Adi Rus artistului
Mulți au observat că fiul Vlăduței Lupău seamănă cu băiețelul lui Culiță! Ce i-a spus...
Modul în care rușii îi enervează pe europeni. O fac, fără rușine, 24/7, pe site-uri populare
Modul în care rușii îi enervează pe europeni. O fac, fără rușine, 24/7, pe site-uri...
George Simion condus la secţia de Poliţie în cursul nopţii. Poliţiştii susţin că ar fi condus cu permisul suspendat, politicianul spune că nu i s-a adus vreodată la cunoştiinţă că ar avea permisul suspendat
George Simion condus la secţia de Poliţie în cursul nopţii. Poliţiştii susţin că ar fi...
CE I-AU FĂCUT lui George Simion în miez de noapte. Adevărul s-a aflat abia acum
CE I-AU FĂCUT lui George Simion în miez de noapte. Adevărul s-a aflat abia acum
Secretul bine păzit al lui Tudor Chirilă. A fost îndrăgostit fără speranță de o vedetă TV. „Blondă, cu geacă vișinie...”
Secretul bine păzit al lui Tudor Chirilă. A fost îndrăgostit fără speranță de o vedetă...
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Vestea pe care toți românii o așteptau! Iohannis a promulgat legea
Vestea pe care toți românii o așteptau! Iohannis a promulgat legea
Toată lumea a observat asemănarea izbitoare dintre băiețelul Vlăduței Lupău și fiul lui Culiță Sterp. Incredibil ce i-a spus Adi Rus artistului, chiar la botezul lui Iair
Toată lumea a observat asemănarea izbitoare dintre băiețelul Vlăduței Lupău și fiul lui Culiță Sterp....
Liviu Vârciu a prezentat apartamentul de lux pe care i l-a cumpărat Carminei: „Ce surpriză i-a făcut tati fetei”
Liviu Vârciu a prezentat apartamentul de lux pe care i l-a cumpărat Carminei: „Ce surpriză...
Ultimele cuvinte ale lui Alexandru Arșinel, pe patul de moarte: 'Doamneee, te rog…'
Ultimele cuvinte ale lui Alexandru Arșinel, pe patul de moarte: 'Doamneee, te rog…'
Mesajul tulburător al mamei care s-a sinucis după ce băiețelul i s-a înecat: ”Ca și când lumea se va sfârși”
Mesajul tulburător al mamei care s-a sinucis după ce băiețelul i s-a înecat: ”Ca și...
Ce sunt armele nucleare tactice și cât de periculoasă e radiația provocată de ele
Ce sunt armele nucleare tactice și cât de periculoasă e radiația provocată de ele