Actorul Ovidiu Cuncea a venit îmbrăcat în preot la înmormantarea lui Leo Iorga! E de nerecunoscut acum! EXCLUSIV

Publicat: 05/11/2019 | 12:43
Actorul Ovidiu Cuncea a venit îmbrăcat în preot la înmormantarea lui Leo Iorga! E de nerecunoscut acum! EXCLUSIV

Ovidiu Cuncea a fost una dintre cele mai apreciate vedete TV în anii 2000. La emisiunea-concurs “Ciao, Darwin!”, care a debutat la Antena 1 în 2003, Ovidiu făcea echipă cu Dan Negru, prezentatorul show-ului, dar și sexoasa Roxana Ionescu, alias Mama Natură. Ulterior, alături de Roxana, a realizat și emisiunea pentru copii “Vreau să fiu mare vedetă”, difuzată tot de televiziunea din Băneasa.

În urmă cu mai mult timp, Ovidiu Cuncea a luat calea preoției, cum se spune, iar astăzi a putut fi văzut, în haine preoțești, la înmormântarea lui Leo Iorga.

„Se naște de undeva. Tatăl meu m-a încurajat să dau la Teatru. Își doreau să fiu preot. M-ar fi văzut la o parohie apropiată de ei. Sunt primul actor al teatrelor din România care face și asta. Îi povesteam neliniștile mele lui Mircea Albulescu și îmi spunea că o să fiu unic în felul acesta, mă încuraja. Înainte de hirotonie am vrut să renunț. Am fost hirotonit în Grecia, acolo mai erau încă trei episcopi. S-a creat o tensiune și am avut un sentiment că dacă deranjez să nu mai fac. Apoi am rămas în rugăciune și s-a limpezit totul”, a povestit Cuncea cu mai multă vreme în urmă.

Cum a ajuns preot

„Am făcut seminarul teologic, înainte de 90. Am simțit în permanență ceva care îmi spunea că trebuie să fac asta. Mergeam la biserică ca un tânăr, dar nu stăteam în genunchi toată ziua. Am primit asta de la bunici. Ne puneau să spunem rugăciuni”, dezvăluia Cuncea, la emisiunea Vorbește lumea.

„Mult a contat sprijinul familiei. Când eram diacon, soția a spus: «Te-ai schimbat, ești altă persoană». Fericit?… E complicată fericirea. Sunt împlinit, echilibrat”, a încheiat șirul dezvăluirilor Ovidiu Cuncea.