Lovitură dură pentru Corneliu Vadim Tudor! Politicianul, urmărit penal pentru fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu

• Știri
Lovitură dură pentru Corneliu Vadim Tudor! Politicianul, urmărit penal pentru fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu

„Dosarul s-a constituit ca urmare a plângerii formulate de B.A.M. prin care solicită efectuarea de cercetări şi antrenarea răspunderii penale a europarlamentarului Vadim Tudor Corneliu, pentru faptul că, în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013, ar fi întocmit şi semnat două adrese prin care a comunicat Autorităţii Electorale Permanente date nereale ce au produs efecte juridice”, arată vineri Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.

Procurorii i-au adus la cunoştinţă lui Corneliu Vadim Tudor că este urmărit penal pentru fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu contra intereselor persoanei, europarlamentarul solicitând un termen pentru pregătirea apărării.

Corneliu Vadim Tudor a declarat vineri, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, că a fost pus sub învinuire în cazul unei plângeri făcute de „doamna aproape septuagenară Angela Bălan”, care l-a acuzat că ar fi anunţat la Autoritatea Electorală Permanentă că ea nu mai era membră a PRM.

„Este o făcătură, bineînţeles, menită să-mi ţină mâinile ocupate. Este doamna aproape septuagenară Angela Bălan, supărată că nu i-am dat ei postul lui Gigi (Gigi Becali, n.r.). Mă dă în judecată Angela Bălan cum că eu aş fi anunţat la Autoritatea Electorală Permanentă că ea nu mai era membră a partidului, şi ea era. Păi nu era, că ea devenise vicepreşedinte la UNPR, deci era «traseistă». Şi când am aflat asta, automat, conform statutului oricărui partid politic din lumea asta, am dat-o afară, care-i problema?”, a spus Corneliu Vadim Tudor, la ieşire din sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Europarlamentarul a precizat că dosarul ar fi disjuns „din cel al lui Cezar Marin” şi că va aduce probe în apărarea sa.

„Eu am trimis adresă la Autoritatea Electorală Permanentă că nu-i vine ei rândul şi că îi venea colonelului în rezervă Dan Zamfirescu”, a adăugat europarlamentarul.

Corneliu Vadim Tudor a fost reclamat la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de fostul său asistent Cezar Marin, de la Parlamentul European, care susţine că politicianul i-ar fi încasat salariul, plângerea fiind înregistrată în 5 iulie 2011.

Potrivit lui Cezar Cătălin Marin, Corneliu Vadim Tudor i-ar fi falsificat semnătura pe contractul de muncă depus la Parlamentul European şi pe ştatele de plată, încasând în locul său aproximativ 40.000 euro, reprezentând salariul din perioada august 2009-iunie 2011.

Marin şi-a dat demisia din funcţia de asistent şi a înaintat în 2011 o plângere Parchetului ICCJ, acuzându-l pe Vadim Tudor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

G.C.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!