Regina Ana îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere! Află ce vârstă a împlinit şi cum va sărbători

• Știri
Regina Ana îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere! Află ce vârstă a împlinit şi cum va sărbători

Potrivit unui comunicat al biroului de presă al Familiei Regale, „majestăţile lor au hotărât să sărbătorească această frumoasă aniversare în mod privat”.

Totuşi, miercuri, cu ocazia împlinirii de către Regina Ana a vârstei de 90 de ani, principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu vor participa la o lansare de gală a volumului „Ana. Portretul Reginei”, apărut la Curtea Veche Publishing. Evenimentul este găzduit de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” şi va începe la ora 18.30.

Volumul „Ana. Portretul Reginei”, de principele Radu, este un album cu fotografii de familie înfăţişând-o pe regină. Aşa cum editura Curtea Veche şi-a obişnuit cititorii prin colecţia „Casa Regală”, informaţiile ce însoţesc fotografiile sunt foarte personale: nici literatură, nici istorie, textul ce însoţeşte fotografiile reginei, din copilărie şi până astăzi, sunt însemnări de familie ce scot la iveală frumuseţea şi farmecul, spontaneitatea şi eleganţa, dar şi firea energică a acesteia, toate sfidând parcă destinul ce nu a ferit-o de suferinţă, se spune într-un comunicat remis MEDIAFAX de Curtea Veche Publishing.

Regina Ana

„De-a lungul istoriei României, monarhii ţării au ştiut să fie alături de poporul român atunci când acesta a avut cea mai mare nevoie; în ultimele două decenii, majestăţile lor Regele Mihai şi Regina Ana au fost mai aproape de români decât oricând altcândva în viaţă. Iar acum, când Regina Ana a devenit cea mai longevivă consoartă de voievod sau rege din istoria României, este momentul ca toţi cei apropiaţi de Familia Regală a României să fie alături de majestăţile lor regale, pentru a îi ura Reginei Ana «La mulţi ani!». Deşi locuieşte în Elveţia, majestatea sa a fost şi este întotdeauna cu sufletul alături de poporul român, iar de ziua sa de naştere, cu atât mai mult”, se spune în comunicatul editurii Curtea Veche.

La rândul său, Iren Arsene, manager al Curtea Veche Publishing, a declarat: „Lipsa nedreaptă a Reginei Ana din prim-planul societăţii româneşti timp de zeci de ani ne-a răpit şansa la un model de eleganţă, demnitate, dârzenie, frumuseţe interioară şi exterioară, iată de ce acest superb album îmi provoacă nu doar o imensă bucurie, ci şi o mare tristeţe”.

Evenimentul de lansare a volumului „Ana. Portretul Reginei” va include un moment muzical susţinut de Corul Regal, dirijat Răzvan Rădos.

Intrarea la eveniment este liberă pentru toţi cei care doresc să stea alături de Familia Regală, în ziua aniversării Reginei Ana. Lansarea va fi urmată de o cupă de şampanie.

G.C.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!