Firicel din Las Fierbinți, reținut după un accident rutier! Vedeta Pro TV nu avea permis din 2025 + ce a relevat drugtestul

Cuzin Toma, actorul cunoscut publicului pentru rolul lui Firicel din serialul „Las Fierbinți”, a fost reținut de polițiști după ce a fost implicat într-un accident rutier produs în județul Teleorman. Artistul, în vârstă de 49 de ani, a condus deși avea pemisul suspendat. În urma testării, alcoolemia a fost zero, însă aparatul DrugTest ar fi indicat prezența unor substanțe, care urmează să fie identificate în urma analizelor toxicologice.

Incidentul s-a petrecut luni, 12 octombrie, în jurul orei 18:45, în comuna Peretu. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman, bărbatul se deplasa cu autoturismul din direcția Alexandria către Roșiori de Vede, când ar fi intrat în coliziune cu vehiculul din fața sa.

Ce au descoperit polițiștii în urma testării actorului Cuzin Toma

Accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale, însă verificările efectuate de oamenii legii au scos la iveală o altă problemă. În urma consultării bazelor de date, polițiștii au constatat că actorul figura cu dreptul de a conduce suspendat.

Cuzin Toma a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind zero. Ulterior, în urma testării cu aparatul DrugTest, ar fi fost semnalată prezența unor substanțe. Pentru stabilirea exactă a acestora, actorul a fost dus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, conform procedurilor legale.

În urma probelor administrate în cauză, polițiștii au dispus reținerea sa. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, într-un dosar penal privind conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Sursa foto: Facebook

Rezultatele analizelor toxicologice urmează să stabilească dacă în probele biologice există substanțe interzise și despre ce compuși este vorba.

„Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat.

La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 18:45, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, soldat cu pagube materiale, în comuna Peretu, județul Teleorman.

În fapt, în timp ce un bărbat, de 49 de ani, conducea un autoturism în comuna Peretu, din direcția Alexandria către Roșiori de Vede, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de vehiculul din fața sa, intrând în coliziune cu acesta.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat.

La testarea cu aparatul etilometru, rezultatul a fost zero, iar după testarea cu aparatul DrugTest, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, în vederea prelevării de mostre biologice, conform legii.”, se arată în comunicatul polițiștilor.

CITEȘTE ȘI: Scandal între „Firicel” din Las Fierbinți și un celebru cântăreț. L-ar fi „fraierit” la bani

Actorul din „Las Fierbinți” recunoaște: „Eu par arogant fără să știu despre mine că sunt celebru”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!