MARINE LE PEN a ”botezat” partidul extremiştilor din ROMÂNIA susţinut de Grupul lui MARIAN MUNTEANU

• Știri
MARINE LE PEN a ”botezat” partidul extremiştilor din ROMÂNIA susţinut de Grupul lui MARIAN MUNTEANU
Marine Le Pen s-a aflat în weekend la Sinaia ca să participe la înfiinţarea Forţei Naţionale, partid extremist condus de europarlamentarul Laurenţiu Rebega

La eveniment au fost prezenţi mai mulţi lideri europeni ai partidelor naţionaliste, dar şi Grupul pentru România (asociaţia candidatului PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu), reprezentat de actorul Florin Zamfirescu. Pe această cale, invitata de onoare, Marine Le Pen, a cerut românilor să se alăture curentului care cere desfiinţarea Uniunii Europene: „ Este nevoie de o altă formă de cooperare între popoare. Trebuie respectate istoria, suveranitatea şi libertatea fiecărui stat membru”. Ea a susţinut, totodată, că Uniunea Europeană nu rezolvă „nicio criză”, dând exemplul migranţilor care „se aglomerează la frontiere”. „Atunci când islamismul pare să avanseze spre România, şeful serviciilor de informaţii germane vine şi recunoaşte că a subestimat riscul infiltrării teroriştilor aşa-zisului stat islamic în rândul refugiaţilor. Această orbire este rezultatul unei decizii politice”, a declarat Le Pen.

De altfel, preşedintele Frontului Naţional din Franţa, Marine Le Pen, a ţinut să nege încă o dată că partidul ei ar beneficia de finanţarea Rusiei: „Era o anchetă americană lansată pentru a descoperi sursele de finanţare ale diverselor mişcări politice, dar nu sunt finanţată de Rusia. (…) Vă asigur că nu suntem finanţaţi de ruşi, suntem un partid liber”.

Altfel, europarlamentarul Laurenţiu Rebega, cel care va conduce noul partid extremist, a ţinut să mulţumească, în mod special, Serviciului Român de Informaţii: „Vreau să mulţumesc autoritătilor Ministerului de Interne, SRI şi Primăriei Sinaia. Le mulţumesc şi prietenilor de la Grupul pentru România şi celorlalte mişcari patriotice care au susţinut acest demers”.

Adrian Nicolae

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
Gandul.ro
Următoarele trei nopți sunt decisive pentru furnizarea căldurii în București. Temperaturile medii „legale” vor fi la limită. Peste 1.000 de blocuri, fără apă caldă
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!