Adio, bani-cash din aceste magazine! Clienții pot achita doar cu ajutorul cardului produsele din aceste supermarket-uri aflate în Germania

Publicat: 21/07/2023 | 17:56
Ce sporuri au cerut angajații de la ANRE/ Sursă Foto: Pexels

În ultimii ani, numărul plăților făcute cu bani-cash a scăzut în multe țări din Europa. Și în Germania, acest fenomen a devenit tot mai frecvent. În aceste condiții, unele magazine au luat o decizie radicală, iar clienții nu vor mai putea plăti decât cu cardul.

În ciuda faptului că numărul plăților efectuate cu cardul este în continuă creștere, numerarul probabil nu va dispărea complet prea curând. Totuși, în Germania sunt tot mai mulți comercianți care nu mai acceptă deloc bani-cash.

(NU RATA: A câștigat marele premiu la Loto în America, dar cei mai mulți bani îi ia tot statul. Acum este obligat să își facă și numele public)

În aceste magazine nu se va mai putea plăti decât cu cardul

Din acest an, clienții nu mai pot plăti cu numerar în magazinele Freenet din Germania, iar motivul invocat pentru această decizie este foarte clar.

„Respingerea numerarului este mai bună pentru mediu, mai igienic în contact și mai sigur pentru toți cei implicați”, se arată pe o fișă de informare dintr-un magazin Freenet.

Freenet nu este însă singurul retailer german care recurge la această soluție. În magazinele Gravis nu se poate plăti decât cu cardul de ceva timp. În plus, cei de la REWE experimentează și ei tranzacțiile fără numerar. În acest sens, din decemrbie 2022, un magazin REWE din München funcționează fără a mai primi bani-cash. Și snack-barul „Wurstdurst” din Nürnberg acceptă doar plățile cu cardul de mai mult timp.

Se pare că motivele din spatele acestor decizii luate de tot mai mulți retaileri sunt întemeiate. Mai exact, plățile în numerar sunt scumpe și incomode. O mare bătaie de cap cu banii-cash o au băncile, cenții mici și monedele euro trebuind să fie numărate, bancnotele împachetate, iar cutia de numerar a zilei plasată în cutii mici de metal în cutia poștală a băncii seara sau să fie ridicată de către transportatorii de bani. În plus, băncile trebuie să aprovizioneze bancomatele, care nu sunt deloc sigure. Spre exemplu, în ultimul an, în Germania au fost în jur de 500 de explozii la bancomate. Astfel, dacă plățile în numerar ar dispărea, băncile ar putea economisi mulți bani.

Totuși, experții nu cred că plățile în numerar vor dispărea prea curând. Johannes Beermann, membru al consiliului de administrație al Deutsche Bundesbank din Frankfurt timp de opt ani, nu crede că pe viitor nu vom mai putea plăti cu bancnote și monede. Acesta a subliniat că șase din zece achiziții la casa de marcat se fac cu numerar. Totodată, bancherul a oferit trei motive solide pentru care plățile cu bani-cash sunt populare în Germania. Acest tip de plăți protejează confidențialitatea utilizatorilor săi, este mai ușor de ținut bilanțul cheltuielilor și în situații de urgență și criză este singurul mijloc de plată care funcționează și fără electricitate.

(VEZI ȘI: Casa de Pensii a făcut anunțul despre ajutorul pentru 120.000 de pensionari. Cine sunt cei care vor beneficia de banii oferiți de stat)