Ajut-o pe Selena sa traiasca! Are doar patru ani si sase luni si de doi ani se lupta cu cancerul

Ajut-o pe Selena sa traiasca! Are doar patru ani si sase luni si de doi ani se lupta cu cancerul

„Fetita mea Selena Daria a facut inainte cu trei luni de terminarea tratamentului cu citostatice recadere medulara si extramedulara iar acum am inceput din nou chimioterapia la Institutul Clinic Fundeni. Avem indicatie de transplant de celule stem insa il putem face numai la un centru medical din strainatate, pentru ca la noi in tara se poate face numai pe donator inrudit.

Dupa luni de chimioterapie si aproape doi ani de tratament cu citostatice credeam si speram sa fie bine, insa trebuie sa luptam pentru viata Selenei. Ma rog la Bunul Dumnezeu sa o salveze, are numai 4,6 ani iar copilaria ei a insemnat cure de chimioterapie, punctii medulare si lombare, multe analize si nici un copil nu ar trebui sa treaca prin atatea.

Multumim tuturor celor care ne-au fost alaturi si celor care ne vor ajuta sa trecem peste acesta grea incercare. Este foarte greu sa va scriu insa pentru Selena reprezentati speranta, iar noi stim cum cancerul tremura in fata sperantei!

Conturile unde se pot face donatii:

Titular: VLAD MIRCEA ADRIAN, BCR – sucursala BERCENI

RON: RO43RNCB0064061982940001

EURO: RO16RNCB0064061982940002

Pentru donatii prin O.P., C.N.P-ul titularului este: CNP: 1710106443067

Cod SWIFT

ron RNCB RO BU

euro RNCB RO BU”, scrie mama Selenei in speranta ca fetita ei va fi salvata si va avea sansa unei vieti normale, asa cum merita orice copil.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă și cum arată acum Andreea Antonescu după ce s-a mutat în SUA! Fanii au rămas uimiți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă și cum arată acum Andreea Antonescu după ce s-a mutat în SUA! Fanii au rămas uimiți
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca Drăgușanu a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce o obligă judecătorii să facă
Click.ro
Bianca Drăgușanu a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce o obligă judecătorii să facă
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
La câți ani te poți pensiona ca șofer? Cum se calculează, ce venituri se iau în considerare în 2026 și cum te ajută „Grupa”
Promotor.ro
La câți ani te poți pensiona ca șofer? Cum se calculează, ce venituri se iau în considerare în 2026 și cum te ajută „Grupa”
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare