Ancheta în cazul morții Valentinei Tănăsie, tânăra de 28 de ani găsită într-o valiză aruncată în râul Olt, avansează, iar noi informații ies la iveală în urma analizării probelor. Urmele biologice descoperite sub unghiile victimei ar putea indica faptul că aceasta a încercat să se apere înainte de a-și pierde viața. Anchetatorii continuă să adune dovezi pentru a reconstitui ultimele momente ale tinerei și pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.
Valentina Tănăsie, originară din Filiași, județul Dolj, a fost găsită fără viață într-o valiză recuperată din râul Olt, în apropierea barajului Zăvideni, din județul Vâlcea. Analizele ADN au scos la iveală urme de piele sub unghiile femeii, un indiciu care sugerează că ar fi existat o confruntare fizică înainte de moartea sa, a trnamis Antena 3 CNN.
În dosarul instrumentat de procurori au fost incluse și imagini care ar ajuta la reconstituirea deplasării presupusului autor după ce ar fi transportat valiza cu trupul neînsuflețit al victimei. Toate aceste elemente urmează să fie analizate în cadrul anchetei.
Relația dintre Valentina și Vlad Bălțățeanu, în vârstă de 30 de ani, a durat aproximativ patru luni. În acest interval, bărbatul ar fi agresat-o în repetate rânduri, potrivit informațiilor din dosar. Familia tinerei ar fi cunoscut situația, iar mama acesteia a îndemnat-o să se despartă de el și să se întoarcă acasă.

Sursa foto: social media
Cum a apărut Vlad Bălțățeanu la proces
Vlad Bălțățeanu a ales să nu dea declarații în fața anchetatorilor, prevalându-se de dreptul la tăcere. Potrivit informațiilor relatate despre poziția sa, acesta ar fi susținut că nu își amintește să o fi ucis pe Valentina și că ar fi găsit-o fără viață lângă el, în pat.
Suspectul se află în arest, iar cercetările continuă pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a murit tânăra. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.
CITEȘTE ȘI: Noi dezvăluiri despre cazul Valentinei. Ce ar fi spus Vlad Bălțățeanu despre trupul găsit în valiză