Aleksei Navalnîi și-a scris memoriile, în secret, cât timp era în închisoare. A început să și le scrie după ce a fost otrăvit

Publicat: 12/04/2024 | 14:23
Aleksei Navalnîi într-o apariție publică dinainte să moară. Sursa: Instagram

Politicianul rus de opoziție Alexei Navalnîi a scris o autobiografie înainte de a muri, care va fi publicată în cursul acestui an, a declarat joi văduva sa, Iulia Navalnaia, dezvăluind existența acestuia, pe care a ținut-o secretă ani de zile.

Navalnîi, care a murit la vârsta de 47 de ani într-o închisoare arctică în februarie, a vrut să devină președinte al Rusiei și a fost cel mai aprig critic intern al lui Vladimir Putin. Aliații săi, etichetați drept extremiști de către autorități, l-au acuzat pe Putin că l-a ucis și au spus că vor oferi dovezi pentru a susține această afirmație.

Memoriile postume ale principalului opozant al lui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi, o mărturie a ,,ngajamentului său neclintit în lupta împotriva dictaturii”, potrivit văduvei sale, vor fi publicate pe 22 octombrie, a anunţat joi editorul american Knopf, potrivit AFP.

,,Această carte este o mărturie nu numai despre viaţa lui Aleksei, ci şi despre angajamentul său neclintit în lupta împotriva dictaturii, o luptă pentru care a dat totul, inclusiv propria viaţă.”, a spus Iulia Navalnaia în comunicatul transmis de Knopf, referindu-se la carte, despre care editorul a precizat că va avea şi o ediţie în limba rusă.

Citește și: MAMA LUI ALEKSEI NAVALNÎI, STRIGĂT DE DISPERARE ÎN FAȚA ÎNCHISORII UNDE A MURIT FIUL SĂU. CE ÎI CERE LUI VLADIMIR PUTIN. „DEPINDE DOAR DE TINE”

Ce spune văduva lui Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, despre cartea pe care a scris-o regretatul ei soț

Navalnaia, văduva sa, a declarat într-o postare pe X din afara Rusiei că regretatul ei soț a început să scrie memoriile – intitulate ,,Patriot” – în 2020, după ce a fost otrăvit cu ceea ce medicii occidentali au spus că este un agent neurotoxic și a fost transportat cu avionul în Germania pentru tratament medical.

Pe reţeaua X (ex-Twitter), Iulia Navalnaia, care trăieşte în exil în străinătate şi a promis că va continua lupta soţului ei, precizează că volumul, intitulat ,,Patriot” în engleză, va fi lansat în 11 limbi, ,,inclusiv în rusă”. Conform Knopf, Navalnîi a început să scrie cartea la scurt timp după otrăvirea severă pe care a suferit-o în 2020, pentru care a acuzat Kremlinul, dar memoriile conţin şi ,,corespondenţe inedite” din închisoare:

,,Nu este deloc modul în care mi-am imaginat că Aleksei îşi va scrie biografia. Am crezut că vom avea optzeci de ani, iar el va sta în faţa calculatorului, lângă fereastra deschisă, şi va scrie. Iar eu m-aş fi plâns că pierde vremea în timp ce copiii urmau să vină în scurt timp la noi.”, a scris Navalnaia pe X.

,,Ei bine, ce fel de biografie scrii la 44 de ani? A trăit abia puţin peste jumătate din viaţă (…) şi asta într-un mod oribil şi foarte, foarte nedrept. S-a dovedit că nu mai urma şi a doua jumătate.”, a adăugat ea.

Citește și: CE DECIZIE A LUAT SOȚIA LUI ALEKSEI NAVALNÎI DUPĂ MOARTEA ACESTUIA? UNDE VA MERGE IULIA NAVALNIA LA DOAR CÂTEVA ZILE DUPĂ CE A RĂMAS VĂDUVĂ

FOTO: Instagram