Alertă pe aeroportul din Bacău! Uite cu ce a încercat să urce în avion omul de afaceri Dorin Umbrărescu

• Știri

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, cele 15 gloanţe de vânătoare au fost descoperite asupra omului de afaceri Dorin Umbrărescu în momentul îmbarcării acestuia în cursa aeriană internă Bacău – Oradea.

Oprit de către autorităţile din aeroport, Umbrărescu a fost condus la Postul de Poliţie Transporturi Aeriene Bacău, unde i s-a întocmit dosar penal pentru deţinere ilegală de muniţie.

„Bărbatul de 51 de ani a declarat în faţa poliţiştilor că este deţinător legal de armă de vânătoare, iar muniţia a fost uitată în bagajul de mână cu care călătorea. Cartuşele au fost ridicate în vederea cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

Omul de afaceri băcăuan intenţiona să ajungă cu avionul la Oradea pentru a participa, cel mai probabil, la o partidă de vânătoare.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro

Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro

EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24

„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24

Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Creșterea salariului minim pe economie sperie mediul privat. Un cunoscut analist economic avertizează: „O parte din salariați vor ajunge să muncească la negru”
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania