Am filmat-o la shopping pe vedeta TV înainte să intre în sala de nașteri!

Mai are puțin și devine mămică pentru a șasea oară! Anca Serea este, însă, dezinvoltă: când o fi, asta e! Așa că, deși în luna a noua, nu se pripește! Are grijă de ceilalți copii ai ei, indiferent de ce vor. Iar doi dintre ei au vrut la mall! Cum să le spună mămica lor NU? Astfel că au luat drumul mall-ului! CANCAN.RO, site-ul nr.1 din România, are imaginile, în exclusivitate. (NU RATA: Cum fac sex Anca Serea si Adi Sîna într-o casă plină de copii. A ținut să se afle de la ea)

E al șaselea! ”Și ce dacă!” Cam așa pare a spune Anca, în imaginile pe care CANCAN.RO vi le prezintă! Vedeta, care e punctul de a naște din nou, a ieșit la mall, pentru o masă rapidă, cu doi dintre copiii ei. A vorbit cu ei, dar a stat întinsă pe un scaun, protejându-se oarecum.

Anca Serea, despre a șasea sarcină

În foarte scurt timp, Anca Serea va aduce pe lume cel de-al șaselea copil. Deși nu a luat foarte mult în greutate, vedeta se resimte și recunoaște că aceasta a fost cea mai grea sarcină de până acum. (CITEȘTE AICI: Ce i-a transmis Adi Sînă soacrei sale, în direct. Anca Serea era de față)

Anca Serea este aproape de a aduce pe lume cel de-al șaselea copilaș

“Probabil e și vârsta, mă apropii de 40 de ani. Nu m-am simțit foarte bine, mai ales acum e greu, că sunt în luna a opta. Voi naște natural și sper ca fetița să fie mai grăbită decât Moise și să vină pe lume la termen”, a declarat Anca Serea. Dacă la ceilalți trei copii ai săi Adrian Sînă nu a avut curaj să stea în sala de nașteri, acum cântărețul ar vrea să încerce această experiență. “Lui Adi i-a fost frică până acum să asiste la naștere. A stat după ușă. Nu i s-a făcut rău, dar nici nu a avut curaj să intre. Acum vrea să fie acolo când se naște Leah”, a mai spus Anca Serea.

Anca Serea, cinci copii!

Anca Serea şi Adrian Sînă au împreună trei copii: Noah, Ava și Moise Petru, născut pe 20 mai 2016. În trecut, fosta prezentatoare de la Prima TV a fost căsătorită cu afaceristul Filip Poplingher, însă a rămas văduvă la doar 28 de ani, după ce soţul său a murit de cancer. Din mariajul cu el mai are doi copii, pe David şi pe Sara. Anca Serea şi Adi Sînă s-au căsătorit pe 6 noiembrie 2015, iar la câteva zile distanţă au făcut cununia religioasă la Mănăstirea Caşin, aceeaşi biserică la care au fost botezaţi şi copiii lor. (VEZI ȘI: Anca Serea, jignită după ce a spus că e însărcinată a șasea oară. Cum a reacționat vedeta)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia