Amantele lui ”Brad Pitt din Corabia” o terorizează pe sexy folclorista Daniela Ploia: ”Am aflat, eram cinci într-o relație!”

CANCAN.RO vă prezenta uluitoarea poveste de viață a Danielei Ploia, cântăreața de muzică populară care a fost înșelată chiar înainte de a ajunge la altar, iar apoi era ”tradusă” de iubit cu două femei. Avem noi detalii, în exclusivitate!

Daniela Ploia are acum o relație stabilă, dar despre care nu vrea în ruptul capului să vorbească! Și e firesc, după ce a pățit în urmă cu mai mulți ani, atunci când cel care urma să-i devină soț a înșelat-o cu o prietenă a ei. Mai mult, a lăsat-o și însărcinată, așa că nu a mai avut loc nicio căsătorie. Iar la scurt timp, cântăreața se îndrăgostea din nou, de un medic, doar că avea să treacă prin momente umilitoare, atunci când a aflat că era înșelată. Iubitul ei se întâlnea, în același timp, cu alte două femei. A rupt imediat relația, dar chiar și în acele momente a trebuit să suporte umilința, când cel care-i declarase iubire a sunat la ea la serviciu și a făcut-o în toate felurile.

Daniela Ploia, cântăreața de muzică populară, este terorizată de amantele fostului iubit

Cântăreața de muzică populară Daniela Ploia a aflat că iubitul ei mai ”cocheta” cu patru femei!”

Daniela Ploia a vrut chiar să-și pună capăt zilelor, provocând un accident rutier, atunci când a aflat. A trecut și peste asta, acum nu mai suferă. Doar că avea să afle, săptămâna aceasta, noi detalii despre elația pe care a lăsat-o în urmă cu câțiva ani! Este, practic, terorizată de medicul pe care artista l-a poreclit în glumă Brad Pitt! Niște tinere care, se pare, ar fi iubitele ”doctorașului” din Corabia i-au spus totul Danielei, care avea să tragă un semnal de alarmă pe Facebook. Condiții în care CANCAN.RO a sunat-o, iar cântăreața a detaliat. (CITEȘTE ȘI: CUM A NIMERIT SEXY-FOLCLORISTA DANIELA PLOIA LA UN „CHEF DE DIVORȚ”: ”A FOST UN ȘOC PENTRU MINE!”)

Daniela Ploia era, de fapt, una dintre cele cinci, nu trei iubite ale lui ”Brad Pitt”. ”Am aflat că, de fapt, eram cinci într-o relație cu el. Nu două, așa cum am știut până săptămâna asta. Mi-au scris mai multe, așa am aflat. Eu am fost la un botez, în Franța, la o prietenă, și am postat de acolo. De la postări a plecat totul, așa m-au găsit, bine, au crezut că eu încă mai sunt cu el. Bine, doar unele dintre ele…

Săracele, sunt disperate. Nu știu ce să facă. Eu am spus să le răspund, să le spun ce mi s-a întâmplat. Uite, băiatul ăsta cu care sunt eu acum chiar mi-a zis să le spun adevărul. E timpul să afle toate ce face acest Brad Pitt al României”, a declarat Daniela Ploia, pentru CANCAN.RO.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol s-a filmat înainte de moarte. Care a fost ultima ei dorință
Click.ro
Mădălina Apostol s-a filmat înainte de moarte. Care a fost ultima ei dorință
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
Gandul.ro
Anchetă a Poliției după ce nepotul lui Sorinel Puștiu ar fi fost atacat într-un club de manele. Culisele scandalului care a aprins lumea interlopă
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta