Andreea Anghel, mama lui Ionuț, micuțul sfâșiat de maidanezi, este disperată! Este convinsă că și al doilea fiu al ei este în pericol. “Incredibil și incalificabil!”

Andreea Anghel, alături de Ionuţ

Andreea Anghel, mama lui Ionuţ, micuțul care, acum cinci ani, a fost ucis de o haită de câini în Parcul Tei, este disperată! Vrea să-și retragă cel de-al doilea fiu, pe Andrei, de la școală după ce a aflat că respectiva unitate de învățământ îl va primi, la ore, pe băiatul care și-a ucis bunica.

Copilul de nouă ani şi-a omorât bunica în luna mai, cu un cuţit, din motiv că aceasta nu i-ar fi permis să se joace la calculator.

”Incredibil şi incalificabil! Trecând peste protestele părinţilor care resimt un real pericol pentru copiii lor, deoarece acest copil care şi-a omorât bunica într-un acces de furie, poate deveni oricând agresiv şi imprevizibil faţă de copiii noştri, şi care a fost refuzat să se înscrie în numeroase alte şcoli, se încearcă înscrierea lui la şcoala noastră, caz în care voi fi nevoită să îmi retrag copilul de la această şcoală, deoarece mi-e teamă pentru siguranţa lui”, a declarat Andreea Anghel, conform wowbiz.ro.

”Nu e vorba de discriminare, este vorba că nu putem şti ce reacţii imprevizibile poate avea acest copil faţă de copiii noştri! Nu există garanţii în acest sens”, a mai spus Andreea Anghel.

Femeia se gândește mereu la Ionuț, însă este decisă să meargă mai departe pentru familia sa. ”Simt că m-am trezit la realitate şi mi-am dat seama că mă blocasem în acea suferinţă. Ceea ce nu îmi făcea deloc bine. Şi ştiu sigur că şi Ionuţ, care mă veghează de acolo de sus, vrea să fiu bine, ca să pot avea grijă de Andrei. Şi aşa am decis să îmi umplu sufletul cu bucurie, să încerc să gândesc pozitiv”, ne-a declarat Andreea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare