Acasă » Știri » Andreea Popescu și Rareș Cojoc au divorțat! Primele declarații făcute de fosta dansatoare a Deliei: ” Este o suferință pe care fiecare o trăiește în felul lui”

Andreea Popescu și Rareș Cojoc au divorțat! Primele declarații făcute de fosta dansatoare a Deliei: ” Este o suferință pe care fiecare o trăiește în felul lui”

De: Anca Chihaie 13/03/2026 | 20:16

În ultima perioadă, în jurul relației dintre Andreea Popescu și soțul ei, Rareș Cojoc, au apărut speculații privind o posibilă separare. Acum, vedeta a făcut anunțul oficial! 

Andreea Popescu și soțul ei, Rareș Cojoc, au decis să pună capăt căsniciei lor, ajungând la divorț după o perioadă de timp petrecută împreună. Fosta dansatoare a Deliei a făcut anunțul pe social media prin care descrie această ruptură ca o suferință și traumă.

Andreea Popescu și Rareș Cojoc au divorțat!

În ultimele luni, Andreea nu a mai apărut în fotografii sau clipuri alături de soțul ei, Rareș Cojoc, așa cum obișnuia să promoveze imaginea unei familii perfecte. De asemenea, fanii au observat că vedeta nu a mai împărtășit niciun cadou primit de la tatăl copiilor ei, nici de ziua ei și nici de 8 Martie, ceea ce a alimentat speculațiile despre relația lor.

„Divorțul nu va fi niciodată o bucurie și nici un moment de celebrat.
Este o ruptură, o traumă și o suferință pe care fiecare o trăiește în felul lui.
Chiar dacă o simțim diferit, amândoi o simțim.

Copiii noștri sunt punctul nostru comun.
Legătura noastră pentru totdeauna.
Cea mai mare responsabilitate și cea mai mare iubire din viața noastră.

Recunoștința pentru anii trăiți împreună, pentru tot ce am construit și mai ales pentru copiii noștri, va rămâne mereu.

Iar familia noastră, chiar dacă va arăta diferit, nu încetează să fie familie pentru ei.”, a declarat Andreea Popescu.

 

Cu ocazia zilei de 8 Martie, Andreea Popescu a primit un inel inscripționat cu „mama”, moment pe care a vrut să-l împărtășească online. Influencerița a fost extrem de încântată de cadou, scoțându-l imediat din ambalaj și punându-l pe degetul arătător al mâinii stângi. Însă, videoclipul a stârnit rapid controverse, după ce persoana care o filma a făcut o remarcă, mai mult sau mai puțin în glumă, care a atras atenția internauților. Andreea nu ar mai fi avut nicio verighetă pe deget.

Mesajul transmis de Andreea Popescu

Andreea Popescu și Rareș Cojoc au decis să meargă mai departe pe drumuri separate, păstrând însă respectul și responsabilitatea față de familia lor. În ciuda despărțirii, cei doi rămân uniți prin copiii lor, pe care îi pun mereu pe primul loc, asigurându-se că aceștia cresc într-un mediu plin de iubire, grijă și echilibru.

„Am divorțat. Din păcate, nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună până la sfârșit. Și consider, în continuare, căsătoria este mai mult decât un act; este o taină, este o cruce pe care doi oameni aleg să o poarte împreună cu foarte multă răbdare, cu foarte mult sacrificiu și, mai presus de toate, cu foarte, foarte multă iubire. Iar noi am ajuns în punctul în care am hotărât să coborâm de pe această cruce. Din păcate. Dar această decizie nu anulează respectul profund pe care îl avem pentru instituția familiei și, mai ales, pentru taina căsătoriei. Cu toate acestea, suntem aici.

În primul rând, vreau să dezmint toate acuzațiile care s-au adus lui Rares după un podcast la care noi am participat și care a fost interpretat, din vina mea, ca fiind o infidelitate, pentru că eram într-un moment de vulnerabilitate și nu am știut să-mi aleg cu grijă cuvintele. Pot să vă spun cu mâna pe inimă că, în toți cei 15 ani de relație și căsnicie, Rares a fost un soț corect și loial până la sfârșit. Iubirea noastră ca soț și soție s-a consumat treptat. Nu a fost o decizie luată pe moment, ci o decizie foarte bine gândită și luată de comun acord.

Ruptura unei căsnicii apare din cauza problemelor nerezolvate, din cauza ignorării faptului că începem să ne ignorăm dorințele, din lipsa timpului și din faptul că nu ne mai dăm timp. Aceasta este problema: că intrăm în vârtoarea vieții și nu ne mai dăm timp să rezolvăm problemele care apar în fiecare zi, iar dacă le ignori, considerând că ai tot timpul din lume să le rezolvi, ajungi în acest punct. Cel puțin, așa s-a întâmplat în cazul nostru. Adevărul este că, dacă nu ai grijă de sufletul omului de lângă tine, ajungi, fără să îți dai seama, să te pierzi și, în final, să vă pierdeți unul pe celălalt, așa cum s-a întâmplat în cazul nostru.

Divorțul nu va fi niciodată o bucurie și niciun moment de celebrat. Este o ruptură, o traumă și o suferință pe care fiecare o trăiește în felul său. Chiar dacă o simțim diferit, amândoi o simțim. În schimb, copiii noștri sunt punctul nostru comun, legătura noastră pentru totdeauna și cea mai mare responsabilitate și iubire din viața noastră, pentru că pentru ei vom rămâne o echipă cu respect, cu foarte multă grijă și cu dorința sinceră ca ei să crească într-un mediu liniștit și plin de iubire.

Și asta o spun pentru că am trecut prin această experiență: vin dintr-o familie în care părinții au divorțat, iar această despărțire a lăsat urme în sufletul meu. De aceea am ales cu foarte mare grijă felul în care le vom vorbi copiilor noștri și mesajul pe care îl vom transmite. Dincolo de orice schimbare, iubirea noastră pentru ei rămâne întreagă. Suntem doi părinți care își iubesc enorm copiii, iar pentru ei am ales să fim oameni echilibrați și împăcați, chiar dacă asta înseamnă să fim fericiți separat.

Uneori, iubirea se transformă, iar uneori cea mai mare dovadă de maturitate și de respect este să accepți că drumul vostru ca soț și soție se oprește aici. Recunoștința pentru anii trăiți împreună alături de Rares, pentru tot ce am construit și, mai ales, pentru copiii noștri, va rămâne mereu. Iar familia noastră, chiar dacă va arăta diferit, nu încetează să fie o familie pentru ei.

Atât am avut de zis. Vă mulțumesc pentru grijă. Dar vreau să vă spun că nu voi lăsa secțiunea de comentarii deschisă, pentru a nu permite nimănui să denigreze în vreun fel pe niciunul dintre noi. Vă mulțumesc!”, a transmis vedeta pe Instagram.

Motivul pentru care părinții lui Rareș Cojoc nu au fost de acord cu relația cu Andreea Popescu: ”Noi la început ne-am ascuns”

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News