Andreea Tonciu a negat divorțul, iar la scurt timp a apărut în brațele unui grec celebru: „Întotdeauna mi-am dorit…”

• Știri

Andreea Tonciu a negat zvonurile apărut în ultima vreme, potrivit căror ar fi la un pas de divorț cu soțul ei, Daniel Niculescu. Bruneta a declarat că este foarte fericită alături de familia ei și este fix ceea ce își dorea. Recent, a apărut în brațele unui grec celebru, iar toată lumea se întreabă ce rol joacă în viața ei.

Ei bine, Andreea Tonciu apare într-un videoclip al grecului Nikolaos Papadopoulos și povestește despre experiența traită și recunoaște că soțul ei nu a fost deloc gelos. „Eu sunt iubita care sunt supărată. Da, eu îi întorc spatele, plec, nu-l bag în seamă. Tipic mie, cum eram în anii trecuţi până să mă mărit. Pentru mine nu este greu, întotdeauna mi-am dorit să fiu o actriţă, mi-aş fi dorit să am un rol negativ pentru că sunt dură, dar am parte să filmez doar videoclipuri şi mă mulţumesc şi cu atât”, a spus andreea Tonciu la Antena Stars.

„Am vorbit cu soţul meu şi a zis că e ok pentru că Nikos e un băiat ca lumea. Înainte era soţul gelos, dar acum este foarte ok. Acum mă lasă să apar, nu mai are nicio treabă (…) l-am dresat bine, cum se spune pe româneşte”, a mai spus Tonciu.

Daniel Niculescu, despre divorț: “M-a schimbat total”

Daniel Niculescu a mărturisit că nu a fost niciodată vorba de vreun divorț, da, au existat certuri, așa cum sunt în fiecare cuplu, însă nu se vor despărți. Mai mult decât atât, Daniel și Andreea Tonciu mai vor un copil, în aproximativ doi ani.

„Hai să fim sinceri, cine nu se ceartă, e normal. N-a fost niciodată discuția să plec de acasă, nici măcar nu am avut vreo ceartă foarte serioasă, dar să ajungem la divorț. Îi spun mereu că nu știu cum a reușit să mă schimbe. Sunt foarte fericit pentru că îmi place viața asta. M-a schimbat total, eram alt om. Eram mare golan, dar m-am liniștit, am o familie frumoasă și sunt foarte fericit. Foarte frumoasă viața de tătic. M-a schimbat total. Mă gândesc de zece ori înainte să fac ceva. Chiar mă gândesc să ne mutăm, într-un an, de la apartament la vilă, casă. Mai vreau un copil, ce-o vrea Dumnezeu, fată, băiat, îmi doresc…într-un an, doi, vreau și chiar mă gândesc”, a declarat Daniel Niculescu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Click.ro
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!