ANM avertizează: vremea se răceşte şi revin ninsorile!

De: Cancan
Publicat: 08/02/2017 | 07:32

În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii în toate regiunile. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în sudul Moldovei, Muntenia şi Dobrogea, dar şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului se vor cumula pe arii restrânse peste 30…40 l/mp. În jumătatea de nord a Moldovei, dar şi la munte, la altitudini mari vor predomina ninsorile, iar în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare. În regiunile sudice şi sud-estice (inclusiv în zona Municipiului Bucureşti) la început vor fi mai ales ploi, iar din a doua parte a zilei de miercuri (8 februarie) acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Pe spaţii restrânse, cu precădere în sudul şi centrul Moldovei şi în nordul Munteniei, vor fi depuneri de polei.

Temporar vântul va avea intensificări în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Oltenia, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…55 km/h şi izolat 65 km/. De asemenea a fost emis un cod galben de ninsori valabil până astăzi, la ora 11:00, care vizează judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi, precum şi în zona de munte a judeţelor Bacău şi Vrancea, acolo unde va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă de 10…20 cm.