Acoperirea vaccinală în România s-a redus ”dramatic” de la an la an, situându-se sub sub limita de 95 la sută recomandată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării, Ministerul Sănătăţii (MS) a transmis un ”mesaj de susţinere fermă a vaccinării”, iar Sorina Pintea afirmă că ”Legea vaccinării trebuie să reprezinte o prioritate”. Potrivit MS, în contextul în care în România ”rata de vaccinare a scăzut dramatic în ultimii ani” instituţia doreşte să transmită un ”mesaj de susţinere fermă a vaccinării”, în Săptămâna Europeană a Vaccinării.
”În prezent, la nivel naţional, se înregistrează o scădere dramatică a acoperirii vaccinale la vaccinurile incluse în cadrul Calendarului Naţional de Vaccinare, care se situează sub limita de 95 % recomandată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Astfel, vaccinarea în România a scăzut constant de la an la an la toate vaccinurile incluse în Programul Naţional de Vaccinare” au transmis reprezentanţii ministerului.
Potrivit acestora, la nivelul anului 2016, pentru copiii în vârstă de 18 luni, acoperirea vaccinală la nivel naţional s-a situat între 68,1% şi 95,4%.