Anunț de ultim moment de la NASA. Un asteroid cu diametrul de 2 kilometri va trece pe lângă Terra

Publicat: 25/04/2020 | 22:44

NASA a făcut un anunț de ultimă oră! Miercuri, un asteroid cu dimensiunea de 2 kilometri va trece pe lângă Terra. Cu toate acestea, distanța la care acesta se va deplasa față de pământ va fi una extrem de sigură, deci specialiștii ne informează că nu avem niciun motiv să ne temem.

Miercuri, un asteroid cu dimensiunea de 2 kilometri urmează să treacă pe lângă planeta noastră, însă specialiștii de la NASA, care sunt tot timpul la curent cu toate corpurile din spațiu și le monitorizează îndeaproape susțin că nu avem niciun motiv să ne temem.

CITEȘTE ȘI – VINE SFÂRȘITUL LUMII?! UN ASTEROID IMENS, FILMAT APROPIINDU-SE DE PĂMÂNT. NASA E ÎN ALERTĂ: „ARE POTENȚIAL PERICULOS”

Asteroidul de 2 kilometri a fost botezat „1998 OR2” și nu prezintă niciun risc de impact, susțin oamenii de știință, potrivit presei internaționale.

NASA și cercetătorii din întreaga lume monitorizează constant, prin programul „NASA Asteroid Watch”, spaţiul din jurul Pământului pentru a supraveghea mişcarea asteroizilor pe care îi cunosc, dar și pentru a identifica și alte noi corpuri.

Mai mult, orice asteroid care are cel puțin 140 de metri în diametru și care se deplasează pe o orbită de 7,5 milioane de kilometri distanță de Pământ este atent examinat de specialiști și urmărit îndeaproape.