Anunțul făcut de Inspectoratul Școlar București! După ce proceduri se deschid școlile în Capitală

Publicat: 09/09/2020 | 13:19

Începere noului an școlar este la câteva zile distanță și se fac ultimele pregătiri pentru ca elevii să poată începe școala în siguranță. Astfel, Inspectoratului Școlar al Municipiului București a anunțat în ce condiții se vor deschide școlile din București.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București școlile se vor deschide conform scenariului 2 (galben), cu preșcolarii și elevii din ciclul primar și din clasele terminale la școală, iar ceilalți în sistem mixt, o parte la școală, o parte acasă, online. (CITEȘTE ȘI: MINISTRUL EDUCAȚIEI, PRECIZĂRI DESPRE DESFĂȘURAREA ORELOR DE CURS ÎN CONDIȚII DE PANDEMIE)

„Conform calendarului cuprins în ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică a emis situația în care se află localitatea București, adică scenariul doi. Conform acestui scenariu, școlile ar trebui să învețe la nivel preșcolar, primar și clasele din anii terminali pe învățământ direct, față în față, iar restul claselor prin rotație”, a declarat Roxana Cercel, purtător de cuvânt al ISMB, potrivit Agerpres.

Scenariul verde, exclus pentru majoritatea școlilor din Capitală

În unele școli scenariul 1 (verde) este exclus din prima, pentru că în majoritatea școlilor sunt foarte multe clase unde învață un număr mare de elevi, iar distanțarea fizică este imposibilă. (VEZI ȘI: ȘCOALĂ ONLINE PENTRU UNII DINTRE ELEVI! CARE SUNT COPIII CE AR TREBUI SĂ RĂMÂNĂ ACASĂ? EXPLICAȚIA MEDICULUI VIRGIL MUSTA)

„Noi ne-am propus scenariul 2. Scenariul 1 era exclus pentru că avem și foarte mulți copii în toate clasele, pornind de la 32 până la 38 de elevi. Apoi avem și personal didactic în vârstă și cu anumite boli, deci trebuie să potejăm pe toată lumea. (…)

Suntem pregătiți și pentru scenariul trei dacă se întâmplă ceva. Suntem o școală atipică pentru că pentru cei mici și gimnazial noi nu avem circumscripție, dezvoltăm și învățământul în limba maternă italiană, vin foarte mulți copii din Italia, vin și de la 150 de km din jurul Bucureștiului și din celelalte sectoare, deci rata de răspândire a unui virus poate fi mult mai mare, decât la alte școli”, a declarat Maria Dan, directorul Liceului Teoretic “Dante Alighieri”, din sectorul 3 al Capitalei, potrivit Digi24.