În contextul pandemiei de coronavirus, Crăciunul și Revelionul de anul acesta se vor desfășura în condiții atipice, potrivit secretarului de stat Raed Arafat.
”Cert este că vor fi sărbători altfel decât au fost în alți ani. Contactul și mobilitatea trebuie să fie la limită, altfel, după sărbători riscăm să ne trezim cu o nouă creștere și să avem un nou val în lunile ianuarie, februarie, martie. Va trebui să fim foarte atenți asupra modului în care vom desfășura sărbătorile. Regulile trebuie respectate pe perioada alegerilor. S-a văzut la alegerile trecute că s-au respectat regulile, problema a apărut după anunțarea rezultatelor”, a declarat Raed Arafat pentru stirileprotv.ro.
– portul măștii va fi generalizat, în spații deschise, indiferent de incidență. Credeți-mă, este măsura care va duce cel mai mult la reducerea răspândirii virusului, dacă va fi respectată;
– a doua măsură națională este închiderea magazinelor la 21.00. Menirea este limitarea mobilității și a contactului. Sunt excepții – cine asigură livrarea la domiciliu, farmacii și benzinării, care rămân deschise;
– limitarea deplasărilor între orele 23:00 – 5:00, pentru că acesta e intervalul în care tinerii, cel mai mult, se deplasează să se viziteze, dau petreceri, ies afară;
– sunt excepții în baza unor documente justificative (titlu de călătorie, legitimație de serviciu, adeverință de la angajator sau declarație pe proprie răspundere): deplasările în interes profesional, asistență medicală ce nu poate fi amânată, medicamente, îngrijire copii/vârstnici;
– interzicerea petrecerilor în spațiile închise sau deschise. A mai fost introdusă o clarificare pentru ce se înțelege prin terase – unele terase, chiar dacă sunt în afara spațiului inchis, au devenit și ele inchise – s-au pus pereți – ele devin spații închise. Acelea care se încadrează în definiția spațiilor închise din legea tutunului se tratează ca spațiu închse, neputând fi tratate ca terase;
– interzicerea funcționării piețelor, târgurilor, bâlciurilor Excepție fac piețele în spații deschise, cu respectarea normelor;
– decalarea programului de lucru în cel puțin 2 grupe, la interval de o oră, urmând să fie făcute. Este obligatorie acolo unde sunt mai mult de 50 de angajați;
– a fost emisă OUG privind activitatea obligatorie la domiciliu acolo unde este posibil;
– creșele și after-school-urile rămân deschise. În rest, școlile trec în online. În decizia CNSU era prevăzut că se închid și școlile.