Aproape 100 de angajați ai CNAIR riscă să rămână fără locuri de muncă. Ce soluții caută sindicaliștii

Aproape 100 de angajați ai CNAIR riscă să rămână fără locuri de muncă. Ce soluții caută sindicaliștii
Concedieri la CNAIR / Sursa foto: Shutterstock

Peste 90 de angajați ai CNAIR riscă să își piardă locurile de muncă după eliminarea taxelor de pod de la Fetești-Cernavodă, Giurgeni-Vadu Oii și Giurgiu-Ruse. Conducerea companiei a început discuțiile cu reprezentanții sindicali pentru a analiza situația personalului care se ocupa de încasarea tarifelor și pentru a identifica posibile soluții prin care concedierile să fie limitate.

Primele consultări dintre conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” au avut loc pe 22 octombrie 2026. În urma schimbărilor intrate în vigoare la începutul lunii, activitatea de colectare a taxelor pentru traversarea celor trei poduri dunărene a fost oprită, iar compania ia în calcul desființarea unor posturi.

Potrivit reprezentanților sindicali, măsura ar putea afecta 106 posturi, dintre care 98 sunt ocupate în prezent. Deocamdată, discuțiile se află într-o etapă preliminară, urmând ca CNAIR să transmită documentele oficiale care să detalieze motivele reorganizării, categoriile de angajați vizate, calendarul procedurii și eventualele măsuri compensatorii.

„În data de 22 octombrie 2026, la invitaţia conducerii CNAIR, reprezentanţii Sindicatului Drumarilor „Elie Radu” au participat la primele consultări privind intenţia Companiei de a iniţia procedura concedierilor colective. Această situaţie a apărut ca urmare a eliminării, începând cu 1 octombrie 2026, a tarifelor de trecere pentru podurile dunărene de la Feteşti–Cernavodă, Giurgeni–Vadu Oii şi Giurgiu–Ruse, ceea ce a determinat încetarea activităţilor de încasare a acestor tarife”, arată, vineri, Sindicatul Drumarilor „Elie Radu” într-o postare pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: Șoferii din România, monitorizați de 400 de radare fixe. Pe ce drumuri vor fi instalate

Iarna a venit puternic în România. Autoritățile au intervenit pe Transfăgărășan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...