Au trecut cinci ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină. Mesajul dureros transmis de mama lui

Au trecut cinci ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină. Mesajul dureros transmis de mama lui

Au trecut cinci ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină, care a decedat într-un accident de circulație în timp ce făcea parte dintr-o coloană oficială care îl însoțea pe fostul ministru Gabriel Oprea. Mama regretatului agent a transmis un mesaj extrem de dureros pe internet.

”Azi te comemorăm băiatul meu. Au trecut cinci ani de când mama nu ţi-a mai auzit glasul, nu ţi-a văzut fețișoara, nu am mai făcut lucruri împreună… cinci ani goi, pustii, plini de dor, amărăciune, durere, furie, revoltă, neputinţă.. Te iubim Cosmin până la sfârșit şi dincolo de el!”, a scris pe Facebook mama poliţistului Bogdan Gigină.

A murit în timp ce îl însoțea pe fostul ministru Gabriel Oprea

În seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19.00, agentul de poliţie Bogdan-Cosmin Gigină, care făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Gabriel Oprea, a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a decedat.

Fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în mai 2018 pentru ucidere din culpă, în dosarul deschis după moartea poliţistului Bogdan Gigină.

Conform DNA, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea a dispus – cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către poliţia rutieră – însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de poliţie rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist.

În acest mod, el şi-a conferit, în mod discreţionar, “drepturi” neprevăzute de cadrul legal, “drepturi” a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit, şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de poliţie rutieră să se facă în regim de viteză sporită.

„În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa”, afirmă procuorii DNA în rechizitoriu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Victoria Principal, imagine rară din tinerețe. Cum arăta Pamela din „Dallas” în costum de baie și ce face actrița la 76 de ani
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fratele Prințesei Diana rupe tăcerea despre moartea ei. Dezvăluirea despre Regele Charles care reaprinde scandalul: „Descoperi că ai fost manipulat de propriul Rege”
Click.ro
Fratele Prințesei Diana rupe tăcerea despre moartea ei. Dezvăluirea despre Regele Charles care reaprinde scandalul: „Descoperi că ai fost manipulat de propriul Rege”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Gandul.ro
Bătaie ca în filme între frații Costel și Emil Caran. Este război la vârful lumii interlope
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”