Autoritățile au făcut anunțul! Se aplică din această noapte, de la ora 00:00

Autoritățile au făcut anunțul! Se aplică din această noapte, de la ora 00:00
Autoritățile au făcut anunțul! Se aplică din această noapte, de la ora 00:00

Începând din data de 9 martie, românii vor scăpa de starea de alertă. Restricțiile vor fi ridicate din seara aceasta și vor înceta toate măsurile care sunt în vigoare.

Ministerul de Interne a emis recent un noucomunicat de presă. Conform documentului oficial, începând din seara aceasta, starea de alertă nu va mai fi prelungită. Astfel, începând cu data de 9 martie, ora 00:00, se va înceta aplicarea măsurilor care au fost impuse pentru combaterea răspândirii coronavirusului.

„Începând de mâine, 9 martie a.c., ora 00.00, își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a declarat ministrul de Interne, prin intermediul comunicatului de presă.

Începând din această noapte, toate restricțiile care sunt în vigoare de aproape doi ani, vor dispărea. Masca nu va mai fi obligatorie în spații publice, evenimentele publice și private se vor putea desfășura firesc. De asemenea, interzicerea desfășurării activităților nocturne sau restricționarea circulației persoanelor în anumite intervale orare, vor dispărea.

CITEȘTE ȘI: Localitatea din România unde prețul benzinei a depășit 8 lei. Prețuri record la combustibil

„Totodată, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, încetează măsurile privind angrenarea poliției locale în cadrul activităților realizate de către unitățile de poliție, precum și subordonarea operațională a serviciilor voluntare pentru situații de urgență și a serviciilor de ambulanță”, mai anunță ministrul de Interne.

Frontierele care au fost înschise, respectiv frontiera româno-ungară: Carei – județul Satu – Mare și frontiera româno-bulgară : Lipnița, Dobromir – județul Constanța, vor fi redeschise.

Masca nu mai este obligatorie

Ministrul Sănătății a lămurit recent și problema purtării măștii de protecție. Începând de mâine, nu va mai fi obligatorie nici în spațiile exterioare, nici în cele interioare. Purtarea acesteia va rămâne, totuși, o recomandare, mai ales pentru spațiile aglomerate.

Chiar dacă numărul cazurilor de infectare cu coronavirus este în scădere și starea de alertă nu va mai fi prelungită, numărul zilnic de infectări este încă ridicat. În continuare, sunt peste 5.000 de cazururi noi în fiecare zi.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fiica lui Bruce Willis, videoclip tulburător care a stârnit controverse: „Păstrați aceste amintiri private”
Click.ro
Fiica lui Bruce Willis, videoclip tulburător care a stârnit controverse: „Păstrați aceste amintiri private”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani