Basescu a primit cea mai usoara sanctiune

De: Cancan
Publicat: 24/05/2007 | 00:00

Presedintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalos, a declarat ieri, dupa ce Colegiul i-a acordat lui Traian Basescu avertisment pentru expresia „tiganca imputita” la adresa unei jurnaliste, ca nu exista o sanctiune mai usoara care ar fi putut fi primita de acesta. El a tinut sa sublinieze ca, in cazul folosirii expresiei „tiganca imputita”, date fiind circumstantele, Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii nu a putut aplica lui Traian Basescu o amenda contraventionala. „Colegiul a acordat avertisment deoarece, potrivit incadrarii pe care am dat-o, se putea aplica doar avertisment, legea nu prevede aplicarea de amenda pe incadrarea juridica pe care am dat-o, respectiv articolul 2 alineatul 4 din Ordonanta de Guvern nr. 137/ 2000”, a spus Asztalos. El a mentionat ca avertismentul este o condamnare publica si constituie una dintre posibilitatile de sanctiune prevazuta de Ordonanta 2/2002 care reglementeaza regimul general al contraventiilor. „Amenda contraventionala se poate aplica doar in situatia in care legea prevede expres cuantumul. La alineatul in care noi am incadrat fapta nu prevede legea nici un cuantum”, a spus Asztalos. (D.P.)