VIDEO. Bătaie generală, cu bâte, pe străzile din Calafat. Poliţiştii au dat cu gaze lacrimogene, dar nu au scăpat nici ei de furia agresorilor

A fost „măcel” pe o stradă din municipiul Calafat, unde a avut loc o reglare de conturi între două clanuri de romi.   S-au bătut cu bâtele, iar un tânăr a fost reţinut pentru că a lovit un poliţist. (VEZI ȘI: POLIȚIST BĂTUT DE UN PATRON, ÎN MANGALIA)

„Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați de către un bărbat de 45 de ani, din Calafat, cu privire la faptul că un alt bărbat, împreună cu fiii și nepoții săi i-au spart geamurile de la două autoturisme.  

https://www.facebook.com/europolromania/videos/284136992234237/

Ulterior, membrii aceleiași familii, care ar fi provocat distrugerile, s-au dus la locuința altor persoane, rude cu proprietarii mașinilor. Polițiștii au intervenit între cele două grupuri pentru a aplana conflictul, moment în care unul dintre polițiști a fost lovit peste mână, de către o persoană din familia care ar fi provocat distrugeri. 

La fața locului a fost dirijat și un echipaj din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, numărul forțelor de ordine fiind suplimentat”, precizează reprezentanţii IPJ Dolj.

Starea conflictuală a fost, într-un final, aplanată, persoanele implicate fiind conduse la poliţie. (NU RATA, AICI: VIDEO ȘOCANT! POLIȚIȘTI AMENINȚAȚI CU TOPORUL LA PLOIEȘTI!)

Un tânăr de 18 ani, reținut pentru ultraj

„A fost informat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat, iar în prezent sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma activităților desfășurate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat, a fost identificat un tânăr de 18 ani, din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii de ultraj. (VEZI ȘI: UN POLIȚIST DIN VASLUI A FOST BĂTUT CU RANGA DE UN ȘOFER BEAT)

Având în vedere probatoriul administrat în cauză, tanarul respectiv a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul acestei zile sa fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, mai arată polițiștii doljeni.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Prosport.ro
Mitică Dragomir, milionar din imobiliare: „În Pipera, nici acum, când nu cumpără nimeni, nu se vinde metrul pătrat sub 3.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cabral, surpriza serii la „Vocea României”! Cine l-a însoțit? „Vreau să vă fac cunoștință cu soția lui”
Click.ro
Cabral, surpriza serii la „Vocea României”! Cine l-a însoțit? „Vreau să vă fac cunoștință cu soția lui”
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Digi 24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
go4it.ro
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Ce a făcut David Popovici cu mașinile primite CADOU de la Ion Țiriac. Aroganță sau nu? „Nu pot să le conduc...”
Gandul.ro
Ce a făcut David Popovici cu mașinile primite CADOU de la Ion Țiriac. Aroganță sau nu? „Nu pot să le conduc...”
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic