Bistritenii au exagerat cu mancarea si bautura de Craciun! De doua ori mai multe apeluri la salvare

• Știri
Bistritenii au exagerat cu mancarea si bautura de Craciun! De doua ori mai multe apeluri la salvare

Majoritatea celor care au cerut ajutorul echipajelor de urgenţă au fost persoane care au mâncat sau au băut prea mult, respectiv au căzut pe gheaţă.

Coordonatorul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că echipajele de urgenţă au avut mult de lucru în perioada sărbătorilor.

„Dacă în mod normal într-o noapte sunt înregistrate cel mult 35 de apeluri, între 24 şi 25 decembrie au fost 70 de solicitări. Lumea a sunat pentru colici biliare, pentru agresiuni pe fondul consumului de alcool, dar şi pentru că, fiind o seară cu polei, mulţi au căzut pe gheaţă în timp ce mergeau la colindat. De când lucrez eu la Ambulanţă nu ştiu să fi fost atât de multe solicitări într-o singură noapte, practic dublu faţă de perioadele obişnuite”, a declarat sursa citată.

Şi în noaptea marţi spre miercuri, au fost peste 50 de solicitări ale echipajelor de urgenţă. Au predominat colicile biliare de la mâncatul excesiv şi agresiunile de la alcool. De asemenea, echipajele au intervenitîn cazul unor bolnavi cu probleme psihice care au avut tulburări de comportament.

Pe de altă parte, un singur bebeluş a venit pe lume de Crăciun la Secţia de nou-născuţi a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Creșterea salariului minim pe economie sperie mediul privat. Un cunoscut analist economic avertizează: „O parte din salariați vor ajunge să muncească la negru”
Gandul.ro
Creșterea salariului minim pe economie sperie mediul privat. Un cunoscut analist economic avertizează: „O parte din salariați vor ajunge să muncească la negru”
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!