BOBOTEAZA 2018. Agheasma mare are puteri miraculoase! Ce nu se ştie despre apa sfinţită de la Bobotează

• Știri
BOBOTEAZA 2018. Agheasma mare are puteri miraculoase! Ce nu se ştie despre apa sfinţită de la Bobotează

BOBOTEAZA 2018. În funcţie de importanţa şi modul ei de întrebuinţare, agheasma este de două feluri: mică şi mare. Agheasma mică se săvârşeşte de preot în tot timpul anului, cu scopul sfinţirii oamenilor, caselor, pământului şi a întregii zidiri, potrivit evz.ro. Dimineaţa, pe nemâncate, se ia anafora (anafura, pâinea rămasă de la prescură şi sfinţită în altar) şi apoi agheasma mică.

BOBOTEAZA 2018. Agheasma mare se săvârşeşte de arhiereu sau preot, şi numai într-un cadru festiv: la biserică, lângă o apă curgătoare, un lac, sau pe malul mării şi numai de Bobotează (6 ianuarie) sau în Ajunul ei. Ea coincide cu ziua în care Iisus a fost botezat de Ioan, ocazie cu care a sfinţit toate apele pământului şi, prin ele, ca printr-un sistem sanguin, toată Natura. Potrivit tradiţiei, creştinii ţin post negru până ce consumă din agheasma mare. În timpul slujbei, pe lângă troparul Bobotezei, copiii cântă colinde speciale care arată minunea care a avut loc la Iordan, respectiv Botezul Domnului. Agheasma luată de la biserică în ziua de Bobotează are puteri tămăduitoare miraculoase.

BOBOTEAZA 2018. Rugăciunea de sfinţire a Agheasmei Mari este foarte puternică, pentru că se face o întreită chemare a Duhului Sfânt. De aceea, dacă este păstrată bine închisă şi fără a lăsa înăuntru impurităţi, Agheasma Mare rămâne curată şi proaspătă timp de ani de zile. Este una dintre marile minuni care se săvârşeşesc an de an sub ochii noştri. Atenţie, dacă în Agheasmă rămân fire de busuioc de la sfinţire, acestea trebuie scoase, pentru că o alterează. Cu atât mai multe, este greşit să pui în Agheasmă busuioc cu bună ştiinţă.

BOBOTEAZA 2018. Agheasma Mare se ia pe nemâncate din 6 ianuarie până pe 14 ianurie. După ea, se ia anafora. În restul anului, preotul duhovnic poate recomanda celor opriţi de la împărtăşanie să ia Agheasma Mare ca mângâiere. Totuşi, Agheasma Mare nu ţine loc de Împărtăşanie. Pe 7 ianuarie, cu Agheasma Mare se stropesc casele, ogoarele, viile, animalele, pentru a le feri de rele.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!