Carduri de energie 2023. Când le vor primi românii şi ce obligaţii au

Publicat: 02/02/2023 | 14:11
Carduri de energie 2023. Când le vor primi românii şi ce obligaţii au. Sursă foto: Colaj Cancan

Miercuri a început, oficial, distribuirea cardurilor de energie. Românii din București și din alte cinci județe au intrat deja în posesia cardurilor de energie. Marcel Boloș precizează că niciunul din cei al căror nume este înscris pe lista de beneficiari nu va rămâne fără cardul cuvenit.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a susținut miercuri o conferință de presă alături de directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română, Valentin Ştefan. Cu această ocazie, demnitarul a lămurit nedumeririle persoanelor vulnerabile care au nevoie de sprijin pentru plata facturilor, răspunzând la o serie de întrebări.

Potrivit Ministerului de Investiții și Fonduri Europene, miercuri au fost distribuite 362.000 de carduri, iar joi, alte 132.000 vor porni la drum către cetățenii din alte cinci județe (Brăila, Covasna, Giurgiu, Vâlcea şi Botoşani).

,,Este prima zi în care distribuim aceste carduri de energie. Ne respectăm promisiunea pe care am avut-o faţă de beneficiarii noştri. Sunt şapte judeţe în care începe de astăzi această distribuţie a cardurilor de energie: Alba, Argeş, Ilfov, Teleorman, Bacău, Bihor şi municipiul Bucureşti.

Deci, procesul se va derula în continuare, astfel încât, până la data la care vom avea posibilitatea de a plăti din aceşti bani ajutorul de încălzire, respectiv până la data de 20 februarie, beneficiarii noştri să îşi primească aceste carduri de energie”, a declarat Marcel Boloș, în cadrul unei conferințe de presă.

NU RATA: SE APROPIE ZIUA CEA MARE PENTRU 4 MILIOANE DE ROMÂNI! IATĂ CÂND VOR PUTEA INTRA ÎN POSESIA CARDURILOR DE ENERGIE

Astfel, ministrul i-a liniștit pe cei care au fost cuprinși de o stare generală de panică, crezând că nu vor mai primi cardul necesar achitării facturilor. Pentru orice altă eventuală nelămurire, cetățenii pot suna la call center-ul ce le stă la dispoziție, 031.9966.

Persoanele care au fost eliminate de pe listă ar mai putea avea încă o șansă

Marcel Boloș a mai explicat că, persoanele care se consideră nedreptățite, au, de asemenea, posibilitatea de a se adresa primăriei de domiciliu pentru a-și clarifica situația locativă și pentru a intra, ulterior, în posesia ajutorului oferit de stat.

VEZI ȘI: ANAF VERIFICĂ BENEFICIARII CARDURILOR PENTRU PLATA ENERGIEI ELECTRICE, CARE AU VENITURI MULT MAI MARI DECÂT CELE DECLARATE. ,,MEDIA ACESTOR VENITURI TRECE DE 10.000 DE EURO”

Cei care pierd cardul sau care nu sunt acasă în momentul livrării acestuia, vor fi nevoiți să contacteze același call center pentru a lămuri situația.

,,Toţi cei care primesc confirmare de primire să fie atenţi pentru a intra în posesia cardului, iar dacă sunt situaţii în care cardul chiar nu a ajuns la beneficiar – şi beneficiarii ştiu că sunt în situaţia în care ar trebui să primească acest card – atunci să sune la call center 031.9966 pentru a clarifica situaţia dumnealor”, a precizat Boloş.