„Toate bolile pleacă de la inimă rea”, spune Dr. Cezar. Mult timp, această afirmație a fost percepută ca o metaforă morală sau spirituală. Astăzi, pentru prima dată în istorie, știința ne arată că aceste cuvinte descriu o realitate biologică, psihologică și chiar existențială. Nu mai vorbim doar despre caracter sau despre suflet, ci despre mecanisme concrete prin care emoțiile ne modelează corpul, sănătatea și, în cele din urmă, viața.
Trăim într-o epocă în care suntem mai conectați ca niciodată, dar mai deconectați de noi înșine. Suntem grăbiți, suprastimulați, obosiți emoțional. Iar corpul, tăcut și fidel, plătește nota de plată a acestui stil de viață.
Emoțiile negative repetate – stresul cronic, furia reprimată, frica, vinovăția, tristețea profundă – nu rămân doar în minte. Corpul nu face diferența între un pericol real și unul emoțional. Pentru el, conflictul interior este la fel de amenințător ca un pericol exterior.
În aceste condiții, creierul declanșează constant un semnal de alertă. Se eliberează hormoni de stres precum cortizolul și adrenalina, inima bate mai repede, vasele de sânge se contractă, iar organismul intră într-o stare de supraviețuire. Pe termen scurt, acest mecanism ne ajută. Pe termen lung, însă, el distruge echilibrul intern.
Rezultatul este o inimă suprasolicitată, tensiune arterială crescută și apariția inflamației la nivelul vaselor de sânge. Inima începe să sufere nu din lipsă de oxigen, ci din exces de emoții netrăite conștient.
Cortizolul crescut pe perioade lungi irită pereții vaselor de sânge, dereglează sistemul imunitar și menține organismul într-o stare continuă de „luptă sau fugă”. Astfel apare inflamația cronică – un foc mic, dar permanent, care arde încet, ani la rând, fără simptome evidente.
Această inflamație nu este locală, ci sistemică. Ea afectează inima, pancreasul, metabolismul și chiar creierul. Este terenul comun pe care se dezvoltă majoritatea bolilor moderne.
Inflamația și stresul duc la rezistența la insulină – boala generației noastre
Insulina este hormonul care permite glucozei să intre în celule și să fie transformată în energie. În prezența stresului cronic, a inflamației persistente și a nivelurilor ridicate de cortizol, celulele încep să nu mai răspundă corect la insulină. Pancreasul produce tot mai multă insulină, dar fără eficiență. Zahărul rămâne în sânge, energia nu mai ajunge unde trebuie, iar organismul intră într-un dezechilibru metabolic profund. Aceasta este rezistența la insulină, una dintre cele mai răspândite și subdiagnosticate probleme ale prezentului.
Atunci când insulina rămâne constant crescută, corpul primește semnalul de a depozita energie sub formă de grăsime. Această grăsime se acumulează în special în jurul organelor interne, în zona abdominală.
Grăsimea viscerală nu este un simplu depozit inert. Ea este activă metabolic și produce substanțe inflamatorii, hormoni și semnale care întrețin inflamația și rezistența la insulină. Astfel se creează un cerc vicios în care corpul se îngrașă nu din lipsă de voință, ci din dezordine hormonală și emoțională.
Nu întâmplător, niciodată în istorie nu am fost mai grași decât suntem astăzi. În spatele acestor statistici se află vieți trăite în grabă, în confort fals, în dezechilibru și în ruptură de sine.
Grăsimea abdominală apasă organele interne, îngroașă sângele și rigidizează vasele. Inima este obligată să pompeze mai mult și să funcționeze constant în suprasarcină. În timp, apar hipertensiunea, ateroscleroza, infarctul și insuficiența cardiacă.Inima nu cedează brusc. Ea obosește încet, sub povara emoțiilor nerezolvate, a inflamației și a dezechilibrelor metabolice.
Emoțiile negative netratate duc la stres cronic, stresul produce inflamație, inflamația favorizează rezistența la insulină, aceasta duce la obezitate, iar obezitatea suprasolicită inima. Boala inimii aduce, la rândul ei, și mai mult stres emoțional. Totul este conectat. Nimic nu apare întâmplător.
Bolile nu pornesc doar din alimentație sau din lipsa de mișcare. Ele pornesc, foarte des, din stări emoționale trăite ani la rând, dintr-o inimă obosită, nu neapărat „rea”, ci încărcată, rănită și ignorată.
Emoțiile negative afectează direct inima. Inflamația este liantul tuturor bolilor cronice. Rezistența la insulină este nodul central al dezechilibrului metabolic, iar obezitatea este, de cele mai multe ori, o consecință, nu cauza inițială. Poate că afirmația „toate bolile pleacă de la inimă rea” nu vorbește despre răutate, ci despre o inimă care a fost nevoită să ducă prea mult, prea mult timp. Iar vindecarea nu începe doar în farfurie sau în sală, ci în felul în care trăim, simțim și ne raportăm la noi înșine.
CITEȘTE ȘI: