Care este țara care nu este recunoscută de România, deși produce aproape toate electronicele din lume

Care este țara care nu este recunoscută de România, deși produce aproape toate electronicele din lume
Taiwan. Sursă foto: Pixabay

Aproape toți producătorii cunoscuți de electronice sunt din Taiwan și, deși România nu o recunoaște, românii o pot vizita fără viză. Republica Chineză, Taiwan, Republica China sau China Taipei sunt denumirile folosite pentru a descrie ţara insulară din Extremul Orient.

Taiwan este o ţară recunoscută doar de 20 de state printre care Vatican, o parte din statele Americii Centrale şi altele. Este alcătuită din 2 insule principale: Taiwan şi Penghu şi se află la doar 160 km depărtare de Republica Populară Chineză. După cel de al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii au sprijinit economia taiwaneză.

În anul 1954, Taiwanul a semnat un tratat de apărare reciprocă cu SUA şi a primit un ajutor american pe o perioadă de aproape trei decenii, în care a cunoscut o dezvoltare economică spectaculoasă, „Miracolul Taiwanez”.

Printre cele mai cunoscute companii din Taiwan sunt: Pegatron, companie care produce electronice (plăci de bază, plăci grafice, laptop-uri, smartphone-uri console de jocuri, set top box-uri, modem-uri) cu afaceri de 1,2 trilioane de dolari,  Foxconn (produce toate produsele Apple), Quanta Computer, cel mai mare producător de laptopuri din lume, D-Link, Acer, Adata, Asus, AOC, BenQ, Gigabyte, HTC, Mustek, QNAP, Realtek, anunță capital.ro.

Taiwan este una dintre puţinele ţări din lume care oferă Wi-Fi gratis în toate locurile publice. De asemenea, toţi cetăţenii beneficiază de cea mai bună îngrijire medicală, sistemul sanitar de aici fiind considerat unul dintre cele mai bune din lume.

Românii au drept de şedere fără viză în Taiwan timp de 90 de zile din 2011. Poziţia oficială a României este de recunoaştere a unei singure Chine, Taiwan-ul fiind considerat, în continuare, parte inseparabilă a teritoriului chinez.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare