Cat costa Cupa Cupelor

• Știri
Cat costa Cupa Cupelor

ABONAMENT. Daca baietii de la Steaua si UCM Resita tin Challenge Cup de trei ani in Romania, Mariana Tarca si fetele de la Rulmentul vor sa pastreze macar inca un sezon Cupa Cupelor la noi Isteti. Cei de la Oltchim Ramnicu Valcea au comandat un trofeu similar celui pentru care Rulmentul Brasov se lupta azi, de la 17.15, cu Larvik HK, dar si alte 25 de copii in miniatura George Parvan „Daca vrei, poti”. Un dicton arhicunoscut, care, aplicat, da rezultate formidabile. Cei de la Oltchim Ramnicu Valcea si-au spus ca e normal sa le ramana lor Cupa Cupelor. Asa incat au facut o copie identica dupa trofeul castigat in vara trecuta. „Domnule, federatia asta e una carcotasa si zgarcita. Am fi vrut sa ne ramana noua trofeul. Asa cred ca era normal. Cand am aflat ca e transmisibil, ne-am gandit ca e pacat sa nu avem asa ceva in vitrina clubului nostru. Am intrebat la Federatia Europeana de Handbal unde a fost facut trofeul, am mers acolo, am comandat si noi unul la fel. Plus inca 25 de copii mai mici, ca sa aiba cate una fiecare persoana care a contribuit la succesul respectiv. Una dintre ele se afla chiar la sponsorul nostru, i-a fost inmanata domnului Constantin Roibu, manager general al SC Oltchim SA”, a spus Ioan Gavrilescu, presedinte al CS Oltchim. Cupa Cupelor a costat in jur de 600 de euro, iar o copie miniaturala 100 de euro. Trofeul a stat in vitrina clubului oltean cam 10 luni, pana pe 20 aprilie anul acesta, cand a fost returnat la EHF. De acolo a ajuns la Brasov, unde, azi, de la 17.15 (in direct la sport.ro), Rulmentul are nevoie de o victorie la macar 5 goluri diferenta pentru a-l pastra. Chiar si cu doua titulare accidentate, Patricia Vizitiu si Woo Sun Hee, Mariana Tirca e de parere ca fetele sale au valoare sa le impiedice pe norvegience sa ia Cupa Cupelor in Scandinavia.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
Click.ro
Maurice Munteanu, declarație de dragoste pentru Răzvan Dej: „Bărbatul pe care îl voi iubi în continuare”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Digi24
Musk: „E timpul ca Zelenski să plece”
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
Promotor.ro
Producătorii auto din China ar putea fi avantajați de noile reguli UE privind industria auto europeană
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
go4it.ro
Lidl aduce o periuță cu ultrasunete Cien Beauty sub 100 de lei
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Descopera.ro
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
Gandul.ro
Cum vrea Luca Niculescu să schimbe sistemul de pensii din România. Ce este pachetul de solidaritate și ce se va întâmpla cu indexarea pensiilor
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta