Cazul fiului Sorinei Plăcintă, rejudecat de Curtea de Apel Bucureşti

De: Cancan
Publicat: 09/11/2012 | 12:05

Instanţa supremă rămăsese în pronunţare, joi, în dosarul în care fiul senatorului Sorina Plăcintă, Andrei, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare, după ce avocaţii şi procurorul au cerut rejudecarea cazului la Curtea de Apel Bucureşti, din cauza lipsei de apărare de la această instanţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a luat în discuţie, joi, recursul făcut de Andrei Plăcintă împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti (CAB) prin care a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor.

La termenul de joi al procesului, judecătorii ICCJ l-au audiat pe Andrei Plăcintă, care le-a arătat acestora că nu a avut niciun moment intenţii criminale, ci doar pe aceea de a pleca din locul „famat” în care se afla. Astfel, a arătat Plăcintă, din cunoştinţele sale, zona unde s-a petrecut incidentul din urmă cu doi ani este populată cu persoane care nu-şi câştigă existenţa în mod licit, „cu femei care practică prostituţia”, iar teama de acest loc l-ar fi împins la acele gesturi.

Avocaţii lui Plăcintă au arătat instanţei supreme că decizia CAB a fost luată nedrept în sensul în care clientului lor nu i-a fost asigurat un drept efectiv la apărare.

Unul dintre avocaţii lui Plăcintă a precizat astfel că, în faza apelului, completul de judecată a decis soluţionarea căilor de atac fără prezenţa avocatului ales de către Andrei Plăcintă – Viorel Roş. Apărătorul lui Plăcintă a arătat că în acest fel nu s-a asigurat un drept efectiv la apărare pentru Plăcintă şi că trebuie reluată judecata în faza apelului, proces la care să participe şi avocaţii aleşi ai acestuia.

Procurorul de şedinţă a fost de acord cu solicitarea apărătorilor inculpatului şi a arătat că dosarul ar trebui trimis, pentru rejudecarea apelurilor, la CAB.

„Este adevărat că motivul (…) de recurs este admisibil, este adevărat că apelul s-a judecat în lipsa apărătorului ales al inculpatului, iar în acest el nu s-a asigurat dreptul la apărare”, a arătat procurorul judecătorilor.

Senatorul Sorina Plăcintă a arătat, la finalul procesului, că are încredere în justiţia română şi este convinsă că se va face dreptate în cazul fiului ei.

Judecătorii ICCJ au admis recursurile şi au dispus rejudecarea la Curtea de Apel a dosarului, hotărârea lor fiind definitivă.

În 6 iulie, Andrei Plăcintă a fost condamnat de CAB la şase ani de închisoare cu executare, în dosarul de tâlhărie, tentativă de omor şi ultraj contra bunelor moravuri, decizia instanţei nefiind definitivă. Pedeapsa de şase ani de închisoare cu executare a fost dictată pentru tentativă de omor.