Ce a făcut Marcel Lepa, criminalul polițistului din Timiș, în cele două zile în care a fost căutat de sute de polițiști

Marcel Lepa, criminalul polițistului din Timiș, s-a sinucis în această dimineață la penitenciarul din Timișoara, fiind descoperit de gardieni spânzurat cu un cearșaf. Manevrele de resuscitare efectuate de medicii veniți de urgență la fața locului au fost zadarnice.

Criminalul a fost căutat timp de 2 zile de sute de polițiști. Aceştia l-au depistat pe suspect într-o casă din localitatea Izvin. Poliţiştii, unii îmbrăcaţi în civil, au înconjurat imobilul, iar suspectul a sărit pe un geam, moment în care a dat faţă în faţă cu poliţistul pe care l-a împuşcat. Acesta ar fi fost atins de două gloanţe în zona pieptului şi a gâtului, iar echipajul medical sosit la faţa locului a încercat manevre de resuscitare, însă fără succes.

Ulterior, ceilalţi colegi ai poliţistului au pornit în căutarea suspectului, iar bărbatul a intrat într-o curte din localitate, de unde a încercat să fure o maşină. Nu a reuşit, pentru că un poliţist l-a ajuns din urmă şi a tras mai multe focuri de armă asupra suspectului, reuşind să-l rănească în zona umărului. Bărbatul însă a fugit.

”După ce l-a împușcat mortal pe Cristian Amariei, cu două focuri, unul în piept și altul în gât, a sărit pe fereastra casei din Izvin și s-a ascuns în vegetația bogată din zonă. Și-a făcut un fel de adăpost sub un podeț, printre canalele de apă de acolo. Pe timpul zilei stătea acolo, nu ieșea sub nici o formă, iar noaptea se ducea în casa unde a fost prins. Își lua provizii pentru câteva ore, iar dimineață pleca și se ascundea iar sub podeț”, au dezvăluit surse judiciare pentru libertatea.ro.

Citește și: CUM S-A SINUCIS, DE FAPT, MARCEL LEPA. DETALIUL OBSERVAT DE GARDIENI LA FAȚA LOCULUI

Avea asupra sa pistolul cu care l-a împușcat pe polițist

Atunci când a fost prins, Marcel Lepa avea asupra sa pistolul cu care l-a împușcat pe Cristian Amariei. Din informațiile oferite de polițiști, criminalul ar fi încercat să pună mâna pe armă, însă nu a mai reușit.

”Când s-a intrat în casă, bărbatul dormea, dar a a auzit ceva. Dormea cu pistolul la brâu. A vrut să scoată arma, dar nu a mai apucat. Alarma telefonului său urma să sune peste doar 15 minute ca el să plece iar, cu provizii pentru jumătate de zi, spre ascunzătoarea de sub podeț”, a declarat unul dintre investigatorii care a participat la operațiune de capturare a lui Lepa, conform sursei precizate mai sus.

Vezi și aici: S-A SINUCIS MARCEL LEPA, BĂRBATUL CARE A OMORÂT UN POLIȚIST ÎN TIMIȘ

Marcel Lepa plănuia să fugă în Serbia

După ce a fost capturat, bărbatul a fost transportat, marți dimineață, cu o ambulanță la Spitalul Municipal Timișoara, pentru a primi îngrijiri medicale.

”Lepa era într-o stare de sănătate foarte proastă. Avea febră mare și urinase pe el din cauza rănilor produse de cele trei gloanțe. Dacă nu ar fi fost împușcat, șansele să fie prins ar fi fost unele destul de mici, în condițiile în care plănuia să fugă în Serbia. Avea acolo niște legături, atât cu membrii unor grupări infracționale sârbești, cât și rude din partea mamei, care tocmai se pregăteau să-l ajute. Momentan se cercetează și cine l-a ajutat pe ucigaș, pe teritoriul României, în perioada în care a stat ascuns aici”, au declarat surse apropiate anchetei pentru CANCAN.RO.

Nu rata: ANCHETĂ LA PENITENCIARUL TIMIȘOARA, DUPĂ CE MARCEL IONEL LEPA S-A SINUCIS

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pe cine a pus ochii Codruța Filip după divorțul de Valentin Sanfira? Cei doi bărbați celebri pe care îi admiră
Click.ro
Pe cine a pus ochii Codruța Filip după divorțul de Valentin Sanfira? Cei doi bărbați celebri pe care îi admiră
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
Digi 24
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
go4it.ro
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Şedința decisivă la PNL a început. Liderii liberali din toată țara decid daca votează guvernul Luca Niculescu. Mai mulți parlamentari PNL au anunțat deja că boicotează
Gandul.ro
Şedința decisivă la PNL a început. Liderii liberali din toată țara decid daca votează guvernul Luca Niculescu. Mai mulți parlamentari PNL au anunțat deja că boicotează
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!