Ce a scris Zelenski pe Twitter, după discuția pe care a avut-o cu Klaus Iohannis

Ce a scris Zelenski pe Twitter, după discuția pe care a avut-o cu Klaus Iohannis
Sursă foto: antena 3

Volodimir Zelenski le cere ajutorul mai multor țări pentru a putea lupta cu invazia din Ucraina. Președintele a apelat la Klaus Iohannis, care l-a asigurat că va avea grijă de refugiații care ne trec granița. După discuție, liderii au postat mesaje puternice pe Twitter. 

Președintele României și președintele Ucrainei au avut o discuție telefonică prin care Iohannis i-a transmis că va continua să îi ajute pe refugiații. După convorbire, ambii conducători au postat mesaje pe conturile lor oficiale de Twitter. 

„L-am asigurat de sprijinul deplin al României pentru Ucraina atât bilateral, cât și UE. Hubul umanitar de la Suceava a început deja să livreze prim ajutor. Vom avea grijă de toți cetățenii ucraineni care sosesc în România”, a postat Președintele Iohannis. 

„Am continuat negocierile cu partenerii internaţionali. I-am informat pe preşedintele Slovaciei, Zuzana Caputova şi pe preşedintele României, Klaus Iohannis, despre combaterea agresiunii Rusiei, crimele de război ale Rusiei, în special împotriva civililor. Le-am mulţumit pentru susţinerea oamenilor din Ucraina. S-a discutat şi drumul nostru către Uniunea Europeană”, a spus Președintele Ucrainei. (CITEȘTE ȘI: Zelenski a părăsit reședința oficială! Unde a plecat președintele Ucrainei)

Zelenski a scris despre Klaus Iohannis și susținerea în război 

Discuția pe care liderul ucrainean a purtat-o cu președintele Iohannis nu este singulară. Ea face parte dintr-o serie de convorbiri purtate cu conducătorii politici, ce are ca scop asigurarea că Ucraina va primi ajutor. 

„Războiul nu este doar o confruntare militară pe pământ ucrainean. Este şi o luptă cruntă în spaţiul informaţional. Vreau să mulţumesc Meta şi altor platforme care au o poziţie activă”, a declarat Zelenski. (CITEȘTE ȘI: Klaus Iohannis, discuţie de ULTIMA ORĂ cu Volodimir Zelenski! Ucraineanul l-a „dat de gol”)

Zelenski își dorește suport de la companiile de software, în sensul de a nu mai oferi servicii către Rusia, considerând că războiul nu se poartă doar pe front, ci și informațional. Astfel, Președintele Ucrainei dorește să oprească propaganda de la Kremlin. 

„Acum nu pot exista “jumătăţi” de decizii sau “jumătăţi de măsură”. Există doar negru şi alb, bine sau rău! Sunteţi fie pentru pace, fie îl susţineţi pe cruntul agresor rus să ucidă copii şi femei în Ucraina. Microsoft, Oracle, SAP, nu mai asiguraţi suport pentru produsele voastre în Rusia, opriţi războiul!”, a scris Zelenski.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anamaria Ferentz, mărturisire sfâșietoare după una dintre cele mai dureroase pierderi din viața sa: „Învăț să trăiesc”
Click.ro
Anamaria Ferentz, mărturisire sfâșietoare după una dintre cele mai dureroase pierderi din viața sa: „Învăț să trăiesc”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!