DRAMA. Tanarul nu a gasit sprijin nici macar la spital, unde, spune el, a fost facut de ras in fata mai multor pacienti Tibi A. , un tanar de 26 de ani infestat cu HIV, vrea sa dea in judecata Spitalul de Urgenta Floreasca pentru ca, sustine el, asistenta Munteanu Tania, pe holul salonului de Interventii Chirurgicale, de fata cu toata lumea si pe un ton foarte ridicat i-a adresat urmatoarea intrebare: „Ce, ai venit sa ne umpli de SIDA?”. Razvan Bica De partea cealalta, potrivit propriei declaratii din dosarul aflat la Consiliul National Pentru Combaterea Discriminarii, asistenta a recunosut ca a avut loc o discutie cu reclamantul pe holul sectiei, dar ca: „… eu fiind singura pe hol… i-am dat replica urmatoare: „draga, astea sunt regulile spitalului”…” Tibi a locuit de la varsta de 8 luni intr-un orfelinat din Alba Iulia. La 18 ani s-a trezit pe drumuri. Acum traieste ca vai de lume, intr-un bloc parasit din zona Baneasa: „Am venit la Bucuresti si acum vreo trei ani m-am dus la niste analize la Cantacuzino. Atunci am aflat ca sunt seropozitiv! Am vrut sa ma omor”. Au urmat tratamente, internari, iar in final a fost nevoie sa ajunga si la operatie. „M-am dus sa ma operez la ganglioni la Floreasca. Acolo m-au batjocorit si discriminat. Mai mult, desi sunt seropozitiv, ei m-au operat si m-au externat in mai putin de doua ore. Mi-au pus un leucoplast si m-au trimis pe strada cu rana inca neinchisa!” Dintre paturile ce-i tin loc de pat, Tibi scoate o copie dupa protocolul de operatie: „Nici macar nu am semnat pentru operatie, e fara acordul meu!”.