După ce a dat naştere celui de-al doilea copil, Elena Gheorghe a stârnit controverse cu silueta ei. Cârcotaşii au început să comenteze că artista şi-ar fi trucat pozele, pentru simplul motiv că nu ar avea cum să arate atât de bine la scurt timp după ce a adus-o pe lume pe fiica ei. (CITEŞTE ŞI: ELENA GHEORGHE, primele imagini cu fiica ei! Uite cum au fost filmate cele două)
CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă arată imagini necenzurate cu frumoasa cântăreaţă. Nu este nici un dubiu că Elena face parte dintre femeile norocoase, asupra cărora sarcina nu a lăsat urme majore. Poate mai trebuie doar să lucreze puţin la sală pentru a reveni la silueta de dinainte.
Sora cântăreţei a intervenit şi i-a luat apărarea roşcatei, postând un mesaj dur pe pagina sa de Facebook la adresa celor care au acuzat-o că Elena Gheorghe îşi modifică pozele. (CITEŞTE ŞI: Elena Gheorghe, mesaj de pe patul de spital pentru sora ei! Ce i-a transmis artista la doar o zi după ce a devenit mamă)
„În poza de mai jos este sora mea. Da, aşa arată ea la o săptămână de la naştere. E meritul ei, al genei, şi probabil al credinţei şi pozitivismului care o înconjoară mereu, pentru că ea, dragi oameni, nu a adunat atâta frustrare, ură şi răutate, atâtea kilograme de defecte care să o îngraşe fizic şi să o slăbească mental! Aceia dintre dumneavoastră care vă pierdeţi timpul şi scrieţi comentarii urâte, pline de venin şi furie înseamnă că aveţi nişte minusuri foarte mari, la nivel sentimental.
Or aceste lucruri vă pot îmbolnăvi sufletele. Mă rog, dacă le aveţi… Nu dau sfaturi neoamenilor de obicei, dar am să fac o excepţie de data asta: ce ar fi dragi femei fără ocupaţie, minte şi pline de venin să vă vedeţi de burtica voastră, să o operaţi voi, dacă aveţi nevoie. Şi da, aveţi nevoie şi nu pentru aspectul fizic. Ştiu eu multe femei grase cu suflet de aur, dar voi celelalte, trebuie urgent să vă faceţi o intervenţie chirurgicală şi să vă eliminaţi «otrava».
P.S.: Cu siguranţă, când va vedea acest post, sora mea mă va ruga să-l scot, căci aşa e ea, un om bun, ce nu vrea conflicte. Dar n-am să o fac, căci dacă voi, nişte necunoscute, aveţi dreptul să intraţi în sufrageria omului şi să faceţi mizerie, eu de ce n-aş avea dreptul să-mi «vizitez» sora?”, a scris Ana Gheorghe pe contul personal de socializare. (VEZI AICI: Vedetele care au născut în 2017. Elena Gheorghe, Mădălina Ghenea, Cristina Şişcanu şi-au îndeplinit visul de a deveni mama, chiar şi… a doua oară!)