Ce cadouri să îi cumperi iubitei sau soției de 1 Martie

Publicat: 27/02/2021 | 10:24

Se apropie Ziua Mărțișorului și încă nu știți ce cadouri să-i cumpărați iubitei sau soției? Stați fără nicio grijă! Dacă sunteți în pană de idei, noi avem câteva recomandări care să fie pe placul partenerei de viață.

Să găsești cadoul perfect pentru iubită sau soție poate părea, de cele mai multe ori, o misiune imposibilă. Însă, noi venim în ajutorul vostru și vă oferim câteva sugestii cu care sigur nu veți da greș. Luna martie își face debutul cu obiceiul de a dărui mărțișoare, care simbolizează venirea primăverii. Veche de mai bine de 8000 de ani, tradiția de a dărui firele împletite cu alb și roșu reprezintă un talisman care aduce noroc și prosperitate.

De la mărțișoare pictate, la modele brodate, la cele cu motive tradiționale, prețurile variază între 3 și 10 lei. De asemenea, nicio sărbătoare nu trebuie să treacă fără un buchet de flori. Un aranjament floral spectaculos poate aduce instant un zâmbet pe buze persoanei iubite.

Toate reprezentantele sexului frumos adoră bomboanele de ciocolată și nu numai, așa că, de 1 martie, puteți să-i cumpărați iubitei dulciurile preferate sau, de ce nu, un sortiment deosebit. Acompaniate și de o felicitae în care să scrieți câteva rânduri drăguțe, poate fi cadoul ideal.

Ramă foto

Amintirile și experiențele trăite împreună pot fi imortalizate într-o ramă foto drăguță, pe care să i-o faceți cadou de 1 Martie. Bineînțeles, fără să lipsească mărțișorul cu tradiționalul șnur împletit alb-roșu.

 

Un parfum sau o bijuterie

În funcție de buget, puteți să vă surprindeți partenera de viață cu parfumul ei preferat sau cu o bijuterie pe care știți că și-ar dori-o în colecția ei de accesorii. Nu există femeie în lumea asta care să nu adore bijuteriile!

O zi la spa

Ce poate fi mai relaxant decât o zi întreagă la spa? Doamnele își doresc să aibă un moment de răsfăț, mai ales după o zi istovitoare de muncă… așa că veți da lovitura dacă le faceți un asemenea cadou.