Ce îți este interzis să faci pe 4 și 5 iunie. Tradițiile care se respectă de Rusalii

Publicat: 03/06/2023 | 20:40
Tradițiile care se respectă de Rusalii

În zilele de 4 și 5 iunie se sărbătoresc Rusaliile. Sărbătoarea are loc la 50 de zile de la Învierea Domnului și se celebrează Pogorârea Sfântului Duh. Există o serie de tradiții și obiceiuri care sunt respectate de creștini, pentru a avea parte de noroc și liniște. De altfel, sunt și câteva lucruri care îți sunt interzise să le faci, în aceste zile. Iată mai jos, în articol, detaliile.

Creștinii sărbătoresc Rusaliile în zilele de 4 și 5 iunie. Sărbătoarea are loc mereu la 50 de zile de la Învierea Domnului și la 10 zile de la Înălțare. De altfel, în a doua zi de Rusalii, creștinii sărbătoresc Sfânta Treime. În această perioadă, creștinii respectă anumite tradiții și obiceiuri, pentru a avea parte de noroc și liniște în familie.

Persoanele care doresc să se ferească de rele și ghinion trebuie să respecte anumite cutume transmise din generație în generație. În perioada Rusaliilor, există câteva reguli esențiale pe care creștinii le pot respecta, ca să le meargă bine. Primul aspect care este luat în considerare reprezintă împodobirea locuințelor cu crenguțe de nuc, tei, stejar sau plop. Se spune că dacă îți împodobești casa cu aceste plante, vei fi protejat în fața energiilor negative.

Vezi și PROGRAM MEGA IMAGE ȘI CARREFOUR DE RUSALII 2023. CUM VOR FUNCȚIONA MAGAZINELE ÎN ZILELE 4 ȘI 5 IUNIE

Ce să nu faci pe 4 și 5 iunie, de Rusalii

Tot în această perioadă, tinerii merg la biserică să sfințească ramurile de nuc, tei, stejar sau plop, iar apoi le oferă altor credincioși. De asemenea, se menține și o altă tradiție veche, și anume Jocul Călușarilor. Acest obicei este respectat în anumite zone ale țării. Totodată, pe 4 și 5 iunie se fac descântece și ușile locuințelor sunt unse cu usturoi. Alimentul este utilizat pentru îndepărtarea energiilor rele.

În altă ordine de idei, există și câteva lucruri pe care nu trebuie să le faci în perioada Rusaliilor. De exemplu, nu este bine să speli rufe și nici să faci curat în gospodărie. Nu trebuie să mergi în locuri părăsite, pustii sau în zonele în care există fântâni. Se spune că persoanele care merg la fântâni, de Rusalii, se întâlnesc cu spiritele malefice. De altfel, nu trebuie să dezvălui secrete de Rusalii și nici nu trebuie să existe ceartă între oameni.

Potrivit „vorbelor din bătrâni”, de Rusalii nu trebuie să pleci departe de casă și nici la scăldat.

Vezi și CEA MAI PUTERNICĂ RUGĂCIUNE DE RUSALII. ZIUA ÎN CARE TREBUIE SĂ O ROSTEȘTI