Ce pățește Marius Moga acasă, după ce pierde nopțile. Artistul a dezvăluit ce-i face soția: „Există și certuri”

Publicat: 09/04/2021 | 10:15

Atunci când femeia de lângă tine îți este și soție, și cea mai bună prietenă, dar și partener în meseria pe care o prestezi, lucrurile se cam complică. De acest lucru se convinge și Marius Moga, atunci când trece peste cuvântul soției sale, Bianca Lăpuște.

Invitat recent în platoul emisiunii lui Cătălin Măruță de la Pro TV, alături de soția sa, Marius Moga a dezvăluit că Bianca îl cam ceartă atunci când pierde nopțile.

Nu vă alarmați, căci nu pierde nopțile prin cluburi sau cu alte domnișoare, ci lucrând. Atunci când o piesă nu sună așa cum ar trebui, Bianca, soția lui Marius Moga, îi spune artistului în față, direct, că nu este ceea ce trebuie și nu merită să-și irosească energia și timpul degeaba.

„Ea lucrează pe repertoriu și are o ureche foarte bună, e un feedback la rece al poporului. Există și certuri între noi pe tema asta. Îmi zice uneori: „Pentru asta ai stat tu toată noaptea???”. Păi, d-asta am luat-o de soție”, a mărturisit Moga despre soția lui, la Pro TV.

Fiica lui Marius Moga îi calcă pe urme artistului

Deși are numai 5 anișori, fiica lui Marius Moga, Maria, și-a îndreptat atenția către muzică, așa că artistul nu ar fi surprins ca cea mică să-i calce pe urme.

„Maria e foarte creativă, compune, cântă la pian. Nu mai e un copil mic, are personalitatea ei. Tot timpul îmi dă idei. Îi place muzica, studioul e o terapie pentru oricine. Maria petrece și foarte mult timp la bunici, cu ei ne-am scos. Ei au timp să meargă la tot felul de activități cu ea. În plus, îsi doreste un frățior sau o surioară, noi i-am promis. Este despre acel moment, am mai fost pe acolo. Anul ăsta ne-am propus să facem ce ne place, viața asta e, trebuie să facem ce ne place, adică Virtual Production, muzica, familia”, au spus cei doi, în emisiunea lui Cătălin Măruță.

Sursă foto: Instagram