Ce pensie are Florin Piersic, după o viaţă pe scenă? Suma ruşinoasă încasată de la statul român

Publicat: 01/05/2024 | 07:30
Florin Piersic

Florin Piersic (88 de ani) este un titan al teatrului românesc și al cinematografiei. Marele actor are o carieră îndelungată pentru care a muncit ani la rând pe brânci. A jucat dramă, comedie, tragedie, figuri istorice, haiduci. Unul dintre cele mai importante roluri a fost Mărgelatu, cel care l-a consacrat în fața tuturor românilor. După o viață în care a urcat pe marile scene din țară și după numeroase premii, actorul s-a ales cu o pensie nu tocmai uriașă. Câți bani îi dă statul român în fiecare lună?

Florin Piersic este unul dintre cei mai mari actori români, care a făcut furori ori de câte ori a apărut pe scenă. Are 88 de ani și o carieră de 66 de ani. Are mii de spectacole susținute în ultimii ani, foarte multe filme și apariții televizate, însă primește o pensie care n-ar fi tocmai demnă de el. În presa de la noi circulă informații potrivit cărora ”Mărgelatu”, așa cum îl știe tot poporul, încasează un venit de 2000 de lei lunar din partea statului român.

Mulți ar spune că este o diferență uriașă între suma modestă pe care o primește Florin Piersic și întreaga lui contribuție pentru teatrul și cinematografia de la noi. Marele actor primește 2700 de lei de la Uniunea Teatrală din România, reprezentând o indemnizație de merit.

CITEȘTE ȘI: FLORIN PIERSIC, INTERNAT LA TERAPIE INTENSIVĂ DUPĂ INTERVENȚIA SUFERITĂ! INFECȚIA S-A EXTINS, IAR ACTORUL AR PUTEA FI TRANSFERAT LA VIENA

Florin Piersic, o viață dedicată carierei

Florin Piersic a fost descoperit de către actrița și regizoarea Elena Negreanu. Este absolvent al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București (IATC, astăzi UNATC), promoția 1957. La doi ani de la absolvire, a obținut primul rol principal în Discipolul diavolului și a urcat pe scena de la Teatrul Național Din Capitală. Au urmat alte piese care l-au adus pe Florin Piersic în atenția publică: Tragedia optimistă, Oameni și șoareci și Orfeu în Infern.

Florin Piersic a înregistrat în 2009 un disc de autor, intitulat „Florin Piersic – Hoinărind printre amintiri în lumea muzicii lui Dan Iagnov”. În anul 2011, un cinematograf din Cluj-Napoca a început să-i poarte numele. Pentru că este o figură importantă a teatrului românesc, el a primit titlul de „cetățean de onoare” al mai multor orașe: Bacău, Cluj-Napoca, Caracal, Sighet, Suceava, Baia Mare, Oradea, București, Galați și Iași.

A primit Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. La 30 mai 2002, Florin Piersic a fost distins cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

Florin Piersic s-a căsătorit prima dată în anii ’60 cu actrița Tatiana Iekel. Rodul iubirii lor este Florin Jr. Cea de-a doua soție a actorului a fost tot o actriță: Anna Széles. Astfel, el a devenit tată pentru a doua oară și a venit pe lume fiul său, Daniel. În 1985, cei doi au divorțat, iar Anna și-a luat fiul și au plecat în Ungaria. Florin Piersic s-a căsătorit a treia oară în 1993, după o relație de 7 ani. Partenera lui era Anna Török, merceolog, originară, de asemenea, din Cluj.

CITEȘTE ȘI: AMANTA LUI FLORIN PIERSIC, PE CARE A CUNOSCUT-O ÎN AUTOBUZ. POVESTE DE DRAGOSTE IEŞITĂ DIN TIPARE