Ce salariu are un poliţist local? La ce sumă ajunge lunar, cu tot cu bonusuri

Ce salariu are un poliţist local? La ce sumă ajunge lunar, cu tot cu bonusuri

Un polițist din Bihor a postat un vlog pe canalul său de YouTube, în care le arată românilor câți bani câștigă, de fapt, un polițist. Multă lume crede că un om al legii câștigă foarte mulți bani!

Salariile polițiștilor și militarilor au crescut cu 25% anul trecut, de la 1 ianuarie, conform OUG nr. 114/2018, prin care au fost adoptate măsuri ce privesc drepturile bănești ale personalului din instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională pentru anul 2019. Menționăm că intervalul 2019-2021 aceste drepturi se mențin în plată la nivelul stabilit pentru luna decembrie a anului 2018. Așadar, iată care sunt salariile poliţiştilor din MAI, din ianuarie 2019:

  • Sergent major gradația 4– salariul a crescut cu 493 lei și a ajuns la 2.578 lei, la care se adăugă sporuri.
  • Plutoniei major– salariul a crescut cu 727 lei și a ajuns la 2.858 lei.
  • Căpitan – salariul a crescut cu 948 lei și a ajuns la 4.688 lei.
  • Locotenent colonel– salariul a crescut cu 912 lei și a ajuns la 4.928 lei, plus sporuri.
  • Agent șef adjunct grad 4 – salariul a crescut cu 704 lei și a ajuns la 2.907 lei, plus sporuri.
  • Agent șef– salariul a crescut cu 638 lei și a ajuns la 3.134 lei,  la care se adaugă sporuri.
  • Subcomisar 2 gradația 4– salariul a crescut cu 965 lei și a ajuns la 4.646 lei.
  • Subcomisar 1 gradația 4– salariul a crescut cu 868 lei și a ajuns la 5.063 lei, plus sporuri.

Tavi Perțea, un polițist din Bihor a făcut publice sumele pe care le încasează angajați ai Poliției Române. Totodată, acesta a prezentat în fața camerei de filmat și fluturașul de salariu. Astfel, un agent de poliție debutant, în 2020, încasează un prim salariu în valoare de 3.161 de lei, un ofițer de poliție debutant este remunerat cu 3.385 de lei, un agent-șef adjunct de poliție primește  3.773 de lei lunar, un polițist local cu 5 ani vechime are un salariu de 3.371 de lei, iar un ofițer de poliție cu 10 ani vechime are o leafă de 4.868 de lei.

Am salarii aici din 2020, cinci fluturași. O să încep cu salariul unui agent de poliție debutant din anul 2020. Primul salariu pe care l-a luat a fost în luna februarie pe luna ianuarie. Totalul salariului încasat pentru o lună întreagă este de 3.162 de lei. Atât încasează un polițist în operativ. La care se adaugă suma de 331 de lei spor de weekend, a lucrat un weekend. Asta înseamnă că i-au intrat pe card 3.492 de lei. Acesta este primul salariu încasat de un agent de poliție. Este inclusă și norma de hrană, în valoare de aproape 1.000 de lei“, a mărturisit polițistul.

De asemenea, omul legii povestește că primul său salariu, pe care l-a încasat în urmă cu 10 ani, a fost de 1450 de lei.

„Primul meu salariu ca ofițer de Poliție, în 2010, a fost de 1.450 de lei. A fost primul salariu tăiat atunci cu 25 %. Primul salariu al unui ofițer debutant, pentru luna august, este de 3.385 de lei. La această sumă se mai adaugă 326 de lei pentru chirie. Polițistul a încasat, în final, suma de 3.711 lei. Salariu unui agent șef adjunct din operativ, cu 10 ani vechime, care lucrează și nopțile și weekend-urile, pentru luna august, este de 4.465 lei. Din care 514 lei spor de weekend și 278 lei pentru echipament“, a mai spus Tavi Perțea.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!