Ce trebuie să facem atunci când aerul este foarte poluat în jurul nostru! Iată recomandările specialiștilor

De: L.N.
Publicat: 02/03/2020 | 20:48

Atunci când aerul din jurul nostru este foarte poluat, este bine să nu aerisim încăperile, dar și să ocolim pe cât posibil zonele în care există un trafic intens. De asemenea, persoanele cu boli cronice trebuie să evite deplasările, dacă nu este ceva urgent de făcut.

Conform medicilor de la Spitalul „Marius Nasta”din Bucureşti, poluarea poate avea consecinţe imediate, dar şi tardive asupra aparatului respirator.

„Creşterea nivelului de poluanţi poate produce acutizări ale bolilor cronice pulmonare şi reacţii alergice, mai ales la persoanele atopice, dacă vorbim de efecte imediate. Efectele pe termen lung ale poluării asupra aparatului respirator produc creşterea declinului funcţiei pulmonare, nevoia de servicii medicale crescute la pacienţii cu boli cronice, costuri crescute pe serviciile de sănătate şi scăderea duratei de viaţa”, avertizează medicii.

De asemenea, speciliștii spun că cel mai important este să evităm zonele cu trafic aglomerat.

„Evitarea aerisirii încaperilor în perioadele de poluare intensă cu folosirea aparatelor de aer condiţionat, întreţinute corespunzător. Persoanele cunoscute cu afecţiuni cronice trebuie să evite deplasările sau daca sunt necesare trebuie să aibă la îndemână medicaţia utilă în crize”, sunt alte două recomandări.

Poluare record luni, 2 martie, în Capitală

Duminică noaptea, în Bucureşti, s-a înregistrat o poluare record, după cum arată informaţiile furnizate de Reţeaua Naţională şi de Reţelele Independente de Monitorizare a Aerului în Capitală.

La rândul său, Ministrul Mediului, Costel Alexe, a explicat că gradul de poluare ridicat a fost determinat de un incendiu laGara de Nord, de arderi de cauciucuri şi de vegetaţie.