Ce a făcut Nicușor Dan de Revelion 2026. Nu și-a revenit nici de Bobotează

De ce nu are Nicușor Dan televizor în casă / Foto: Profimedia

Nicuşor Dan se află la Paris, unde participă la întâlnirea liderilor de stat și de guvern din cadrul „Coaliţiei de Voinţă”, organizată la Palatul Elysee.

Șeful statului a călătorit spre capitala Franței cu un avion militar de tip Spartan, iar înainte de decolare a discutat cu presa chiar la urcarea în aeronavă.

Ce a făcut Nicușor Dan de Revelion

Acesta a subliniat că lipsa oricărei forme de comunicare la bord îl face să se simtă complet izolat de evoluțiile din România.

Președintele a explicat că, deși s-a obișnuit cu zborurile în aeronave militare, situația nu este ideală. Nicușor Dan a afirmat că apreciază fiabilitatea Spartanului, însă consideră problematic faptul că este „deconectat de la realitățile din România” pe durata zborurilor, din cauza absenței sistemelor de comunicare.

Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Profimedia

Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Profimedia

În acest context, șeful statului a reiterat ideea că România ar avea nevoie de o aeronavă prezidențială dedicată. Totuși, a precizat că situația economică actuală nu permite o astfel de investiție. Pentru deplasările lungi, Administrația Prezidențială va continua să recurgă la închirierea unor avioane civile.

„De la caz la caz. Știți că urma să mergem în Columbia și atunci urma să închiriem un avion, pentru că acesta nu poate ajunge până acolo. Depinde de caz acum. Dacă e o locație comercială, cum e Washington sau New York, atunci e simplu. Dacă nu, de la caz la caz”, a declarat Nicuşor Dan.

Președintele a amintit că obișnuința de a zbura cu aeronave militare a contribuit și la economiile anunțate recent la Administrația Prezidențială, menționând reducerea de 30 de milioane de lei.

Nu și-a revenit nici de Bobotează

În ceea ce privește perioada sărbătorilor, Nicușor Dan a povestit că a petrecut Crăciunul alături de familie, mergând cu colindul împreună cu copiii.

Acesta a mai adăugat că Moș Crăciun i-a adus „mănuşi şi şosete”. Totodată, Nicuşor Dan a relatat că a vizitat atât localitatea tatălui său, Făgăraș, cât și satul mamei sale, Ilen, aflat la câțiva kilometri distanță.

„Părinții mei, unul este din Făgăraș, mama din Ilen, care e la 10 km, și am fost cu colinda și într-o parte și în alta vreo două zile, inclusiv Moș Crăciun a venit tot acolo, ne-a prins la una din locații și după asta am fost undeva la munte”, a spus acesta.

Șeful statului a menționat și preparatul său preferat de sărbători, fasolea cu ciolan, pe care o consideră tradițională și reprezentativă pentru masa de iarnă. În ceea ce privește noaptea de Revelion, Nicușor Dan a afirmat că a stat treaz până la ora 3 dimineața, petrecând alături de mai mulți prieteni și copii.

„Asta mi-a perturbat somnul până în ziua de azi. Am fost mai mulţi părinţi şi copii, iar copiii trăgeau de noi să mai stăm”, a declarat Nicuşor Dan.

CITEŞTE ŞI: Nicușor Dan a promulgat legea: ce se întâmplă cu pensiile private ale românilor, din anul 2026

Regele Charles l-a primit pe Nicușor Dan la Palatul Buckingham! Imaginea cu momentul istoric a fost postată de Președintele României

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Black Friday la Auchan.ro: espressor automat Philips redus cu 44%
go4it.ro
Black Friday la Auchan.ro: espressor automat Philips redus cu 44%
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Gandul.ro
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă